Christophe Dridi și Nicolae Movileanu,cetățeni de onoare ai Mioveniului!

Directorul General al Automobile Dacia și al Groupe Renault România, Christophe Dridi, a fost desemnat duminică, 1 decembrie, “Cetăţean de onoare al oraşului Mioveni”.
Distinctia a fost acordată în cadrul unei ceremonii în care au mai fost recunoscute şi meritele managerului Delta Invest Mioveni-Nicolae Movileanu.
Christophe Dridi:“Noi spunem mereu că vehiculele Dacia sunt ambasadorii României în lume. În total, până în prezent, Dacia a deschis 44 de ambasade. Cu mare bucurie, petrec  Ziua Naţională a României în oraşul unde se pregătesc toţi aceşti ambasadori. Dacia este ancorată în viaţa zilnică a românilor, aici în ţară. Onorarea pe are o primesc astăzi este expresia datoriei pe care o am. Aceea de a reprezenta Dacia la nivel mondial şi să fac astfel încât compania să înflorească în societatea românească. Vă mulţumesc! La Mulţi Ani, România!”.
Nicolae Movileanu:„Vă mulțumesc pentru onoarea pe care mi-ați făcut-o. Sunt emoționat, este un moment foarte important pentru mine și pot spune că în activitatea pe care am început-o în urmă cu peste 25 de ani aici în Mioveni am avut puține momente de asemenea intensitate. Am înființat grupul de firme în 1994 cu câțiva colegi foarte entuziaști și am pornit pe un drum dificil, dar am avut un partener de nădejde: Automobile Dacia. Au fost, de asemenea, oameni care au colaborat și care au lucrat cu noi la proiecte și nu au dat înapoi la momentele grele care nu au fost deloc puține. De aceea mulțumesc conducerii Uzinei, locuitorilor din Mioveni și din împrejurimi care lucrează la Delta Invest. Când am venit la Mioveni ca inginer stagiar erau doar câteva blocuri. Între timp, Mioveni a devenit un oraș cochet. Am prieteni din țară care vin în Mioveni să se plimbe și să vadă orașul mai ales în perioada de sărbători, pentru că le place! Toate aceste lucruri bune care s-au întâmplat la Mioveni se datorează cetățenilor, autorităților, conducerii primăriei, uzinei. La mulți ani tuturor!”, a spus, la rândul său, Nicolae Movileanu.
În sala de ședințe a Primăriei Mioveni au fost prezenţi preşedintele CJ Argeş, Dan Manu, subprefectul județului Argeș, Adrian Bughiu, parlamentari de Argeş ( Şerban Valeca, Nicolae Velcea), reprezentaţi Dacia, consilieri locali şi judeţeni, directori de instituţii, personalităţi ale oraşului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...