Chirii mai mici pentru tinerii care închiriază locuințe ANL

Chiriile datorate de persoanele cu venituri reduse care beneficiază de locuințe ANL vor fi diminuate și vor fi calculate după noi criterii, raportate la venitul realizat pe membru de familie, stabilește o Ordonanță adoptată astăzi de Guvern, la propunerea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene.

Modificările aduse au scopul să asigure protecția socială persoanelor cu venituri mici, prin limitarea cuantumului chiriei, astfel:

Ø Maximum 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcţie de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară;

Ø Maximum  20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară, dar nu depășește 100%  salariul minim brut pe țară garantat în plată;

Ø Maximum 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, dacă venitul brut pe membru de familie depășește 100%  din salariul minim brut pe ţară, dar nu mai mult de 5.000 lei.

Reducerea chiriilor pentru persoanele care beneficiază de locuințe ANL are loc în condițiile în care, prin Ordonanța de Urgență adoptată de Guvern, se diminuează:

Ø Cheltuielile de administrare, întreţinere şi reparaţii de la 1,11% din valoarea de înlocuire a construcţiei la maxim 0,8% din valoarea de înlocuire a construcţiei;

Ø Coeficientul specific rangului localităţii se extinde între 0,6, specific satelor, şi 1, pentru Bucureşti;

Ø Coeficientul de venit scade la 0,8 pentru chiriaşii al căror venit pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe economie;

De asemenea, prin actul normativ, se ponderează chiriile şi cu un coeficient care ţine cont de anul de recepţie a blocului ANL, care variază între 0,85 pentru imobilele construite până la finalul anului 2004, şi urcă la 1 pentru cele ridicate începând cu 2016.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

„FOCUL LU’ SUMEDRU” la TOPOLOVENI

FOCUL LU’ SUMEDRU” la TOPOLOVENI -PROGRAM Duminică 25 octombrie 2026, ora 16.30 În ziua de duminică, 25 octombrie 2026, la Târgul săptămânal din TOPOLOVENI, va avea loc manifestarea tradițională „FOCUL LU’ SUMEDRU”, obicei etnografic specific zonei Muscelului. Premierea familiilor care au împlinit 50 de Ani de căsătorie Vor participa : • Ansamblul folcloric „Ciuleandra” – […]

Citește mai mult...

Casa Națională de Pensii a lansat aplicația MyCNPP. Poți verifica online date despre pensie și stagiul de cotizare

Casa Națională de Pensii Publice (CNPP) a lansat aplicația MyCNPP, prin care pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie și stagiul de cotizare, pot estima pensia viitoare și pot trimite cereri către instituție fără să se deplaseze la ghișeu. Accesul se face cu adresa de e-mail și parola sau prin identitatea […]

Citește mai mult...

„LUNA DE TEATRU” la Mioveni: spectacolul „TARTUFFE” de Moliere!

Centrul Cultural Mioveni, Primăria Orașului Mioveni și Consiliul Local Mioveni invită publicul iubitor de teatru la o nouă reprezentație din cadrul evenimentului „LUNA DE TEATRU”, un spectacol care aduce în prim-plan una dintre cele mai cunoscute comedii ale dramaturgiei universale – „TARTUFFE” de Molière. Luni, 26 octombrie 2026 Ora 18:00 Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...