Cetăţenii din Mioveni sunt așteptați, sâmbătă, la o nouă campanie de ecologizare

Pe data de 23 septembrie, întreaga lume sărbătorește ” Ziua Mondială a Curățeniei”. Această zi se dorește a fi o conștientizare și o reamintire a faptului că protejarea mediului înconjurator trebuie să reprezinte un stil de viață, nu doar un eveniment în sine.

Și în acest an, autoritătile locale din Mioveni vor marca acest eveniment printr-o amplă acțiune de ecologizare.

Astfel, sâmbătă, 21 septembrie, voluntarii sunt aşteptaţi la o nouă campanie de colectare a deşeurilor aruncate la voia întâmplării în păduri, râuri sau alte spaţii verzi.

Plecarea se va face de la Primăria Oraşului Mioveni la ora 08.30, iar voluntarii vor avea la dispoziţie mănuşi şi saci din partea organizatorilor.

 Echipa coordonatoare de la Primăria Oraşului Mioveni va organiza acţiuni de ecologizare în următoarele locuri: podul Râul Târgului (Colibaşi), strada Argeşelului – strada Morii (Racoviţa), platoul Izvorul Tămăduirii (Făget), strada Valea Neagră (Colibaşi), dar și în alte zone din oraș.

Cei care doresc să se înscrie în această campanie pot obţine relaţii suplimentare de la reprezentanţii Biroului Protecţia Mediului din Primăria Mioveni sau la numerele de telefon 0348/455.444 (interior 111) şi 0730.962.799.

Organizatorii acestei acțiuni sunt: Consiliul Local, Primăria Mioveni, în parteneriat cu unitățile de învățământ de pe raza orașului, Asociația Studențească Ingmed și S.C. S.Ed.C. Mioveni SRL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Vernisaj IconArT 2026, în Piața Primăriei Pitești!

Cea de-a VI-a ediție a atelierului „IconArT – Artă tradițională iconografică” s-a încheiat joi seară, în Piața Primăriei, prin vernisajul expoziției care reunește icoanele pictate de cei peste 40 de copii participanți. Alături de micii artiști, la vernisaj au participat reprezentanți ai Primăriei Municipiului Pitești și ai Centrului Cultural Pitești, profesoarele care i-au îndrumat – […]

Citește mai mult...

Noi cursuri, noi pasiuni de descoperit la Centrul Cultural Mioveni!

13 cursuri gratuite pentru copii și adolescenți, cu noi oportunități de a învăța, de a crea și de a-și dezvolta talentul. În acest an școlar, oferta Centrului Cultural Mioveni se îmbogățește cu noi cursuri și noi posibilități pentru copiii și adolescenții din oraș. Ne dorim ca fiecare copil să poată descoperi ceea ce îi place, […]

Citește mai mult...

Argeșul își prezintă tradițiile și frumusețile la Festivalul PRISPA de la Brașov!

În acest weekend, Consiliul Județean Argeș și Centrul „Doina Argeșului” participă la Festivalul PRISPA, eveniment dedicat tradițiilor, comunităților și valorilor românești, desfășurat în Piața Sfatului din Brașov. Argeșul își va spune povestea prin port popular, obiecte tradiționale, meșteșuguri și prin promovarea celor mai frumoase locuri ale județului. „La stand vor fi prezenți meșterii populari Flory […]

Citește mai mult...