Centrul Cultural Mioveni angajeaza

Centrul Cultural Mioveni, Județul Argeș organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a postului contractual de execuție vacante de funcţionar, în cadrul Compartimentului Redactare Tipărire Publicaţii Culturale.

 

Pentru a ocupa un post contractual vacant sau temporar vacant candidații trebuie să îndeplinească următoarele condiții generale, conform art. 3 al Regulamentului-cadru aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 286 din 23 martie 2011, cu modificările și completările ulterioare:

  • a) are cetățenia română, cetățenie a altor state membre ale Uniunii Europene sau a statelor aparținând Spațiului Economic European și domiciliul în România;
  • b) cunoaște limba română, scris și vorbit;
  • c) are vârsta minimă reglementată de prevederile legale;
  • d) are capacitate deplină de exercițiu;
  • e) are o stare de sănătate corespunzătoare postului pentru care candidează, atestată pe baza adeverinței medicale eliberate de medicul de familie sau de unitățile sanitare abilitate;
  • f) îndeplinește condițiile de studii și, după caz, de vechime sau alte condiții specifice potrivit cerințelor postului scos la concurs;
  • g) nu a fost condamnată definitiv pentru săvârșirea unei infracțiuni contra umanității, contra statului ori contra autorității, de serviciu sau în legătură cu serviciul, care împiedică înfăptuirea justiției, de fals ori a unor fapte de corupție sau a unei infracțiuni săvârșite cu intenție, care ar face-o incompatibilă cu exercitarea funcției, cu excepția situației în care a intervenit reabilitarea.

 

 

 

Condiţiile specifice necesare în vederea participării la concurs şi a ocupării funcției contractuale sunt:

 

  • studii medii liceale absolvite cu diplomă de bacalaureat;
  • absolvent(ă) de curs de perfecţionare/formare/specializare de operare pe calculator;
  • vechime în muncă în domeniul introducerii şi prelucrării datelor pe calculator de minimum 6 luni.

 

Concursul se va organiza conform calendarului următor:

 

  • 30 octombrie 2017, data limită pentru depunerea dosarelor;
  • 10 noiembrie 2017, ora 10.00, proba scrisă;
  • 14 noiembrie 2017, ora 14.00, proba interviu.

 

Conform art. 6 al Regulamentului-cadru privind stabilirea principiilor generale de ocupare a unui post vacant sau temporar vacant corespunzător funcțiilor contractuale și a criteriilor de promovare în grade sau trepte profesionale imediat superioare a personalului contractual din sectorul bugetar plătit din fonduri publice, pentru înscrierea la concurs candidații vor prezenta un dosar de concurs care va conține următoarele documente:

  1. cererea de înscriere la concurs adresată conducătorului autorității sau instituției publice organizatoare;
  2. copia actului de identitate sau orice alt document care atestă identitatea, potrivit legii, după caz;
  3. copiile documentelor care să ateste nivelul studiilor și ale altor acte care atestă efectuarea unor specializări, precum și copiile documentelor care atestă îndeplinirea condițiilor specifice ale postului solicitate de autoritatea sau instituția publică;
  4. carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea în muncă, în meserie și/sau în specialitatea studiilor, în copie;
  5. cazierul judiciar sau o declarație pe propria răspundere că nu are antecedente penale care să-l facă incompatibil cu funcția pentru care candidează;
  6. adeverință medicală care să ateste starea de sănătate corespunzătoare eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului sau de către unitățile sanitare abilitate;
  7. curriculum vitae.

Adeverința care atestă starea de sănătate conține, în clar, numărul, data, numele emitentului și calitatea acestuia, în formatul standard stabilit de Ministerul Sănătății.

În cazul în care candidatul depune o declarație pe proprie răspundere că nu are antecedente penale, în cazul în care este declarat admis la selecția dosarelor, acesta are obligația de a completa dosarul de concurs cu originalul cazierului judiciar, cel mai târziu până la data desfășurării primei probe a concursului.

Copia actului de identitate, copiile documentelor de studii și carnetul de muncă sau, după caz, adeverințele care atestă vechimea vor fi prezentate și în original în vederea verificării conformității copiilor cu acestea.


Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Centrului Cultural Mioveni, str. Înv. Alexandru Popescu, nr.5, Județul Argeș, telefon 0348/445.856.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Noi decizii ale Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale a municipiului Pitești

În cadrul ședinței Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale a municipiului Pitești desfășurată în data de 2 iulie au fost analizate 23 de puncte înscrise pe ordinea de zi, care au vizat solicitări privind reglementarea circulației, amplasarea de semne de circulație, precum și alte măsuri pentru creșterea siguranței rutiere în municipiul Pitești. Pentru […]

Citește mai mult...

PSD Topoloveni are o nouă conducere! Distincție importantă pentru primarul Gheorghiță Boțârcă!

Luni a avut loc Conferința Orășenească de Alegeri a PSD Topoloveni, în cadrul căreia în funcția de președinte al organizației a fost ales Dan Pavel, care va fi sprijinit în activitate de primarul Gheorghiță Boțârcă. Tot astăzi a fost aleasă și noua #echipă de conducere a PSD Topoloveni. Un moment deosebit al conferinței l-a reprezentat […]

Citește mai mult...

Primarul comunei Săpata, Laurențiu Micu și-a botezat fiica

Weekendul trecut, la Biserica „Adormirea Maicii Domnului” din comuna Săpata, micuța Amira Nicoleta, fiica primarului comunei Săpata, Laurențiu Micu, și a soției sale, Ramona, a primit Sfânta Taină a Botezului. Nașii de botez au fost Cristi Funie, director general al Serviciului Public Județean de Pază și Ordine Argeș, și soția sa, Gabriela. Alături de părinți, […]

Citește mai mult...