Cel mai citit poet din Spania, Miguel (Mihai) Gane, în vizită la Consiliul Județean Argeș

Cel mai citit poet din Spania, Miguel Gane, în vizită la CJ Argeș

.

 

 Astăzi, conducerea Consiliului Județean Argeș a primit vizita poetului Miguel Gane. Considerat cel mai citit, tipărit, difuzat şi prezentat poet al limbii şi literaturii spaniole contemporane, începând cu Madridul şi continuând cu Peru, Panama, Chile, Costa Rica, Columbia, Ecuador, Bolivia, Guatemala, Miguel Gane este din Lerești, județul Argeș. Cunoscut peste tot în lume drept Miguel, acasă la Lerești și în familie, a rămas tot Mihai. De altfel, prima sa poezie a fost despre mărul din curtea casei de la Lerești, despre dorul de viața de acasă, din Argeș, iar multe dintre creațiile sale au în prim plan existența din comuna argeșeană.

Mihai Gane a avut o discuție împreună cu vicepreședinții Marius Nicolaescu și Adrian Dumitru Bughiu. La întâlnire au particiat și directorul Direcției de Cultură, Turism și Tineret, Roxana Stoenescu, și consilierul județean Viorel Enache. Chiar dacă este cel mai citit poet din Spania, Mihai Gane nu a fost publicat în limba română și în țara noastră. Tocmai în acest sens, discuțiile au vizat și identificarea unei variante de colaborare prin care Consiliul Județean Argeș să poată sprijini publicarea acestor volume în limba română. O altă oportunitate luată în calcul este participarea, în cadrul unui eveniment cultural în județul Argeș, a unora dintre cei mai apreciați scriitori din Spania. 
 
„Cel mai mult mă simt lereștean! Mulțumesc Consiliului Județean Argeș pentru întâlnirea avută, pentru cuvintele frumoase și pentru punctele comune și sper ca pe viitor tot ceea ce am discutat astăzi se va concretiza într-o colaborare frumoasă”, a precizat, Miguel Gane, la finalul discuțiilor.
 
Românul care a devenit cel mai citit poet din Spania provine dintr-o familie normală de imigranți, originară din Lerești, care a părăsit țara natală, în căutarea unui viitor mai bun. Atunci când a plecat, nu cunoștea limba spaniolă și nu știa mai nimic despre țara în care îl adusese viața. Visa, însă, ca într-o zi, să meargă să vadă stadionul Santiago Bernabéu.
 
Poezia sa a fost o revelație începând chiar cu primul său volum de versuri intitulat Con tal de verte volar (2016). Au urmat Ahora que ya bailas (2018) şi volumul de proză-sondaj autobiografic Cuando seas major (2019).
 
În 2017, Mihai Gane a fost nominalizat la prestigiosul Premiu Naţional de Poezie din Spania şi a fost la un pas de a câştiga premiul pentru cea mai bună carte de poezie a anului.
 
Celebra scriitoare chiliană Isabel Allende a inclus poezia Burne a lui Mihai Gane în ultima sa carte. Scriitoarea este nepoata fostului preşedinte Salvador Allende, iar cărţile ei s-au vândut în milioane de exemplare în toată lumea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...