Ce trebuie să știți atunci când vizitați Baza de Agrement ‘BEMO’

 „Pentru a ne asigura că timpul pe care alegeți să îl petreceți la baza de agrement a orașului Mioveni va fi într-un mod plăcut, în condiții de securitate și igienă, Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni vă face cunoscute regulile de utilizare a bazei de agrement a orașului Mioveni.

Ca în orice loc public civilizat, vizitatorii vor trebui să păstreze ordinea și liniștea publică în vederea menținerii unui climat plăcut, de agrement; să depună resturile menajere numai în locurile special amenajate; să respecte regulile de igienă la utilizarea bazinelor și a grupurilor sanitare, dar și să folosească corespunzător dotările din cadrul ștrandului. O altă obligație foarte importantă a utilizatorului este să respecte instrucțiunile personalului nostru, acesta fiind responsabil cu siguranța vizitatorilor.

În administrarea ștrandului, societatea noastră funcționează după câteva principii: protecția sănătății publice, responsabilitate față de cetățeni, protecția mediului înconjurător, tarife echitabile și accesibile tuturor utilizatorilor și îmbunătățirea continuă a condițiilor și crearea de noi facilități pentru dvs.

Iată care sunt, punctual, regulile de utilizare a bazei de agrement din Mioveni:

  • Distrugerea, deteriorarea sau utilizarea necorespunzătoare a bunurilor se pedepsesc conform legii.
  • Copiii sub 7 ani vor fi în mod obligatoriu însoțiți de un adult.
  • Accesul persoanelor în bazin se face numai după utilizarea dușului.
  • Este intezis accesul cu încălțăminte pe marginea bazinului, dincolo de rigola de prespălare.
  • Accesul persoanelor în bazin este permis numai în costum de baie, nu în alte articole de îmbrăcăminte.
  • În caz de furtună, ploaie torențială, descărcări electrice, este obligatorie ieșirea din bazine.
  • Nu se permite accesul în bazine dacă rigola de prespălare sau dușurile nu funcționează.
  • Nu se permite accesul în bazine cu bărci gonflabile, mâncare sau alte materiale ce pot duce la alterarea calității apei.
  • Nu se permite accesul în bazine a persoanelor cu plăgi deschise, boli de piele sau ciuperci cutanate.
  • Este interzis accesul în bazine a persoanelor în stare de ebrietate.
  • Vătămarea și pagubele cauzate prin utilizarea necorespunzătoare a bunurilor exonerează societatea noastră de orice responsabilitate.

Regulile de utilizare sunt afișate la mod vizibil, chiar la intrarea în baza de agrement, iar cei care achiziționează un bilet de intrare vor trebui să le respecte întocmai.

Vă reamintim că ștrandul de la Mioveni a fost deschis săptămâna trecută și vă așteaptă zilnic, între orele 8.00 – 20.00, iar casieria între orele 08.00 – 19.00.”, transmite S.Ed.C Mioveni

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Adrian Bughiu: Să ținem minte aceste nume. Sunt copii care muncesc, care au rezultate și care pot deveni campionii și modelele de mâine!

Aseară a avut loc Gala „ARGEȘENI DE… NOTA 10!”, parte a „CARAVANEI EDUCAȚIEI ÎN JUDEȚUL ARGEȘ ediția a III-a”. Cu acest prilej, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Bughiu i-a premiat pe Darius Nicolae Deaconescu (judo), Teodora Stancu (Wing Chun Kung Fu, matematică), Lisa Maria Dringă (înot), Ștefania Eveline Dobrin (skandenberg, handbal), Andrada Roze, Mari Ilina […]

Citește mai mult...

Piteștiul găzduiește Campionatul Național de Poliatlon!

Piteștiul găzduiește Campionatul Național de Poliatlon! În perioada 21–22 noiembrie 2026, Bazinul Olimpic din Pitești va fi gazda Campionatului Național de Poliatlon la înot, competiție dedicată copiilor în vârstă de 10 ani. La concurs vor participa sportivi din întreaga țară, care își vor demonstra pregătirea și performanțele într-o competiție națională. Începând de vineri, 20 noiembrie, […]

Citește mai mult...

Spectacol dedicat Zilei Naționale, la Centrul Doina Argeșului. Intrarea este liberă

Spectacol dedicat Zilei Naționale, la Centrul Doina Argeșului. Intrarea este liberă Centrul Doina Argeșului organizează un spectacol dedicat Zilei Naționale a României, pe 1 Decembrie 2026. Evenimentul va avea loc de la ora 17:00, în Sala „Costin Alexandrescu”, iar accesul publicului va fi gratuit. Pe scenă vor urca participanții la programul educațional al Școlii Populare […]

Citește mai mult...