Cât Primăria Pitești se mai gândește, vecinii din Vâlcea ridică mașini la greu

Încă de anul trecut primarul Piteștiului, Cornel Ionică, se gândea la achiziția unei autoutilitare pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. Cum Piteștiul a mai avut un astfel de serviciu, dar prestat de o firmă privată și mai mult cu japca, primarul a spus că va cântări bine decizia reintroducerii sale. Totuși, mulți șoferi nu respectă nici cele mai elementare reguli de bun simț, în special în zona centrală, unde locurile de parcare, fie ele cu plată, se găsesc foarte greu. Între timp, Primăria Râmnicu Vâlcea lucrează la foc continuu, cu utilajul SC ETA SA- societatea de transport public local, care aparține Consiliului Local. Utilajul de ridicare a autovehiculelor își face datoria fără probleme, în colaborare cu Poliția Locală, în locul parcării neregulamentare fiind lăsat un autocolant informativ, iar mașinile fiind transportate la sediul SC ETA SA, de unde urmează să fie recuperate de proprietari. Costurile recuperării sunt în valoare de 300 lei (din care 230 lei — ridicarea pe platformă și 70 lei — transportul în zona de depozitare), după prima oră de la depunerea în parcul auto taxându-se și suma de 6 lei/ora de staționare. La toate acestea se adaugă sancțiunile în baza Codului Rutier aplicate de polițiștii cu atribuții în domeniu, respectiv amendă de 580 lei și 3 puncte de penalizare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...