Cărturan, în regia lui Liviu Săndulescu, vine pe 22 noiembrie, în premieră, la Mioveni

Cărturan, lungmetrajul de debut al lui Liviu Săndulescu, vine și la Mioveni, pe 22 noiembrie 2019, ora 17.00, la Centrul Cultural Mioveni. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile. Vârsta copiilor pentru vizionarea filmului este de peste 12 ani.
Proiecția este organizată de Primăria orașului, Consiliul Local și Centrul Cultural Mioveni, iar la finalul filmului va avea loc o sesiune de întrebari și răspunsuri (Q&A), cu regizorul și actorii/echipa.

“Este un film plin de emoție, condus extrem de minuțios de Liviu, o poveste cu care nu ai cum să nu empatizezi și care te va lăsa, la final, cu câteva întrebări la care să-ți găsești propriul răspuns” mărturisește Anca Puiu, producătorul filmului.

Viaţa lui Cărturan, un bărbat de 60 de ani, este dată peste cap când află că, din cauza unei boli incurabile despre care nu ştia nimic, mai are de trăit foarte puţin. Situaţia lui este cu atât mai complicată pentru că îl are în grijă pe nepotul său de 14 ani, pe care bărbatul îl creşte singur, fiind singura sa rudă. Obişnuit cu dificultăţile vieţii, Cărturan îşi începe, astfel, mica odisee de dinaintea morţii.
              În timpul pe care îl mai are de trăit, bărbatul vrea să rezolve două lucruri foarte importante pentru el: găsirea unui loc cât mai bun în care nepotul lui să locuiască până când va fi suficient de mare pentru a se descurca singur și, al doilea, organizarea unei pomeni pentru sufletul lui, aşa cum se obişnuieste în zona din care provine. Acest obicei, mai puţin cunoscut, îl va aduce pe Cărturan în conflict cu preotul comunei, care are o cu totul altă părere despre rânduiala creştină.
Când vede că lucrurile nu merg în directia dorită, Cărturan realizează că este forţat să facă unele alegeri neaşteptate.

              Din distribuție fac parte actorii Teodor Corban, Adrian Titieni, Dana Dogaru, Cristina Flutur, Iulia Lumânare, Marcelo Cobzariu și Carmen Tănase, precum și copiii Vlad Popescu și Tudor Brătucu.

Scenariul filmului este semnat de Bogdan Adrian Toma și Liviu Săndulescu iar imaginea de Oleg Mutu. Producătorul filmului este Anca Puiu.

Cărturan a avut premiera mondială la Busan, Coreea de Sud, pe cea europeană la Varșovia, Polonia și își urmează traseul festivalier cu selecția din cadrul ARRAS Film Festival, Franța.

Cărturan este o coproducție România (Mandragora, Iadasarecasa) – Suedia (Film I Vast, Doppelganger AB) cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Televiziunea Română, Dacin Sara, Cinema City Romania și Shoot&Post Auditory Suedia și a avut premiera în cinematografe pe 8 noiembrie 2019, fiind distribuit de Iadasarecasa.

Parteneri media: Radio Guerrilla, Zile și Nopți, Cinemap, Ziarul Metropolis, Biz, LiterNet, Radio România Cultural, CineGhid, AARC – All About Romanian Cinema.          

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...