Cartierul Clucereasa din Mioveni va fi branșat la rețeaua de distribuție gaze naturale

 

Noi realizări la Mioveni pentru locuitorii orașului. Lucrările la rețeaua de alimentare cu gaze naturale a zonei Clucereasa, care au debutat la începutul lunii aprilie sunt în grafic și se lucrează în ritm susținut. Firma care execută aceasta lucrare a dat asigurări că la începutul lunii octombrie locuitorii din Clucereasa vor fi alimentați cu gaze naturale. Lungimea totală a rețelei de alimentare cu gaze măsoară aproape 6,3 kilometri și va străbate străzile Calea Câmpulung, Gării. Aleea Clucerului, strada Barajului. Depozitelor și Filipeștilor. Odată cu introducerea rețelei de alimentare cu gaze toată această zonă din Mioveni devine mult mai atractivă pentru cei care vor să construiască sau să investească în oraș. Primarul orașului Mioveni spune că acest proiect îi conferă o satisfacție deosebită, căci, în sfârșit a fost posibilă realizarea lui.

„După cum bine știți, de ani buni ne chinuim să introducem rețea de gaze în această zonă, deși aveam banii pe masă, legislația nu era de partea noastră. Adică, nici cu banii noștri nu puteam să facem astfel de investiții. Acum, iată că acest vis al locuitorilor din  această zonă devine realitate. Era jenant ca pe un drum național să nu existe rețea de gaze”, ne-a declarat primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...