Care este situaţia drumurilor naţionale şi a autostrãzilor la această oră!

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în aceastã dimineațã, la ora 07.00, nu sunt semnalate drumuri naţionale sau autostrăzi cu circulaţia oprită din cauza vremii nefavorabile. De asemenea, toate porturile de la Marea Neagră sunt închise în prezent, din cauza vântului puternic.

 

 

 Pe Autostrăzile A1 Bucureşti – Piteşti şi A3 Bucureşti – Ploieşti ninge uşor, fără ca zăpada să se depună, carosabilul este umed, iar vizibilitatea bună. Pe Autostrăzile A2 Bucureşti – Constanţa şi A4 Ovidiu – Agigea ninge viscolit, vizibilitatea este redusă la aproximativ 100 – 200 de metri, este depus un strat subţire de zăpadă, dar se acţionează cu utilaje şi material antiderapant, nu sunt probleme majore., scrie Libertatea.ro. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Deputatul Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați

Deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu a primit titlul de cetățean de onoare al comunei Bogați, în cadrul unei ceremonii organizate sâmbătă, 29 august. Primarul Ion Gîrleanu i-a mulțumit pentru sprijinul acordat administrației locale și locuitorilor comunei, în special pentru două proiecte sociale importante care urmează să fie implementate la Bogați. Unul dintre acestea este destinat […]

Citește mai mult...

Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare

Comuna Bogați a îmbrăcat straie de sărbătoare sâmbătă, 29 august, când sute de localnici și invitați au participat la Ziua Comunei și la cea de-a XII-a ediție a „Festivalului Omeniei”, desfășurate în Parcul Tineretului. La eveniment au participat deputatul de Argeș Simona Bucura-Oprescu, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Bughiu și primarii Sorin Lupu din Priboieni, […]

Citește mai mult...

Școala Goleasca din comuna Recea a fost reabilitată cu fonduri europene

Comuna Recea a finalizat proiectul „Reabilitarea moderată a Școlii Goleasca din comuna Recea, județul Argeș”, realizat prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Investiția a avut ca obiectiv modernizarea clădirii și îmbunătățirea eficienței energetice. Lucrările realizate vor contribui la reducerea consumului de energie și a emisiilor de dioxid de carbon, precum și la diminuarea cheltuielilor […]

Citește mai mult...