Campionul Bulgariei, campionul Trofeului Câmpulung Muscel 2016!

 

Aproximativ 3000 de spectatori au venit la regalul automobilistic de la Câmpulung, de pe traseul Lerești Voina. La final, au rămas câteva sute, împătimiți ai sportului cu motor, care au înfruntat reprizele de ploaie torențială.

Prezent în premieră pe traseul de la Lerești- Voina, campionul Bulgariei Lyuben Kamenov a reușit, conducând inteligent, să câștige marele Trofeu, într-o cursă nebunească, asta după ce Lucian  Răduț, care a câștigat prima manșă, a fost nevoit să abandoneze în manșa secundă. Bulgarul, care a condus un Mitsubishi Lancer EVO VIII, a obținut per total un timp de 03.27.083.  “Este al doilea trofeu câștigat în țara dumneavoastră. Am venit în România pentru a ne promova mai bine, în Bulgaria am câștigat de trei ori consecutiv campionatul. Din păcate, la noi concurența este destul de scăzută din motive financiare. Astăzi, traseul și condițiile au fost dificile, dar asta nu ne-a împiedicat să ne atingem obiectivele. Recunosc că nu a fost un anume secret, pur și simplu am avut noroc pentru că în prima manșă am avut concurenți care au fost mai rapizi decât mine”, a declarat Lyuben Kamenov.

Pe locul doi a urcat un favorit al publicului argeșean, Ovidiu Zaberca. Dacă anul trecut a fost scos din cursă din cauza unui accident, Zaberca a obținut argintul la volanul unui Mitsubishi Lancer EVO VIII, cu un timp general de 03.27.135.

Pe locul trei a terminat Laurențiu Ene, la volanul unei Honda Civic Type R, cu un timp de 03.30.400.

Rezultatele complete le puteți găsiși și pe site-ul FRAS: http://fras.ro/sport/viteza-in-coasta/rezultate-cnvc/

Competiție acerbă și accidente spectaculoase

Trofeul Câmpulung Muscel 2016, organizat de  Clubul Sportiv Brothers Motor Sport, sub egida Federaţiei Române de Automobilism Sportiv, a avut toate ingrendientele unui show total: un număr mare de piloți – 68, public numeros, soare și ploaie, accidente spectaculoase și răsturnări de situație în clasament pe ultima sută de metri.  

De departe, cel mai spectaculos accident l-a suferit, culmea, un pilot câmpulungean, foarte bun cunoscător al traseului. Mihai Bulugea (Fly pentru fani) s-a răsturnat după postul 1, după ce a intrat foarte puternic într-un viraj, totul terminându-se cu o răsturnare spectaculoasă. Din fericire, nu au existat victime în rândul spectatorilor, măsurile de securitate, dar și cultura sportului cu motor a publicului muscelean spunându-și cuvintele. Nici pilotul nu a suferit răni, urcându-se singur în ambulanță. De altfel, Mihai Bulugea a și fost prezent la festivitatea de premiere.

De remarcat faptul că ediția de anul acesta a marcat și prezența campionului bulgar Lyuben Kamenov, dar și revenirea în marea scenă a doi dintre campionii naționali în anii anteriori: piteșteanul Valentin Porcișteanu și, după o pauză de trei ani, Daniel Onoriu.

Și personalitățile politice și administrative au venit pentru a se bucura de eveniment: deputatul PSD Gheorghe Marin care a și premiat câștigătorii la gala campionilor organizată pe traseu, primarul Câmpulungului – Liviu Țâroiu, fostul ministru Andrei Gerea, deputat ALDE, vicepreședintele CJ Argeș Simona Brătulescu, viceprimarul Câmpulungului – Mărgărin Blidaru. Nu au lipsit nici președintele FRAS, Norris Măgeanu și vicepreședintele FRAS, Cătălin Nicolaescu, ambii câmpulungeni.

Ca element de culoare, una din manșele de recunoașteri a fost deschisă de mai multe mașini de epocă ARO IMS.

Competiția auto a coincis și cu o acțiune caritabilă. Piloții și spectatorii au donat aproximativ 1500 de lei pentru achiziționarea unui robot special pentru gătit alimente, atât de necesar copiiilor Centrului de Zi “Bambi” din Câmpulung.  

Trofeul Câmpulung Muscel 2016, contând pentru etapa a VII-a în cadrul Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop, a fost organizat în parteneriat cu Primăria Câmpulung, Primăria Lerești și Consiliul Județean Argeș.

 

 

Parteneri ai evenimentului: SILDVB, Primăria Comunei Lereşti, Nurvil Audi, Pasteur Caroseria, Perfektauto, Dental Evolution Center, DJTS Argeş, Pentarom, M-Carbon Parts, Kilicom, Magic Safe Security!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...