Campanie de ecologizare la Mioveni

 Sâmbătă, 21 aprilie, voluntarii sunt aşteptaţi în Mioveni la o nouă campanie de colectare a deşeurilor aruncate la voia întâmplării în păduri, râuri sau alte spaţii verzi.
Plecarea se va face de la Primăria Oraşului Mioveni la ora 09.00. Voluntarii vor avea la dispoziţie mănuşi şi saci din partea Primăriei, iar S.C. S.Ed.C. Mioveni SRL va asigura transportul deşeurilor colectate.
Echipa coordonatoare de la Primăria Oraşului Mioveni va organiza acţiuni de ecologizare în următoarele locuri: podul Râul Târgului (Colibaşi), strada Argeşelului – strada Morii (Racoviţa), platoul Izvorul Tămăduirii (Făget), strada Valea Neagră (Colibaşi), dar și în alte zone din oraș.
Cei care doresc să se înscrie în această campanie pot obţine relaţii suplimentare de la reprezentanţii Biroului Protecţia Mediului din Primăria Mioveni sau la numerele de telefon 0348/455.444 (interior 111) şi 0730.016.105.
Organizatorii acestei actiuni sunt: Consiliul Local, Primăria Mioveni, în parteneriat cu unitățile de învățământ de pe raza orașului și  S.C. S.Ed.C. Mioveni SRL .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Peste 7.000 de persoane au trecut pragul Sfântului Altar la sfințirea noii biserici din Bascov

Peste 7.000 de persoane au trecut pragul Sfântului Altar la sfințirea noii biserici din Bascov Un eveniment religios deosebit a avut loc, duminică, 30 august 2026, în comuna Bascov. Biserica cu hramul „Sfinții și Drepții Părinți Ioachim și Ana” a fost sfințită în cadrul unei ceremonii la care au participat numeroși credincioși. Primarul comunei Bascov, […]

Citește mai mult...

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă

Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă Managerul Filarmonicii Pitești, Gabriel Niță, anunță o nouă premieră pentru instituția de cultură. Pe 10 septembrie, Orchestra de Tineret Pitești, prin Secțiunea de Coarde, va susține un concert simfonic în fața publicului. Pentru tinerii muzicieni, evenimentul reprezintă mai mult decât un simplu […]

Citește mai mult...

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor

Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață, 2 septembrie, în comuna Valea Mare Pravăț, unde un autoturism a lovit o glisieră. Pentru gestionarea situației au intervenit două echipaje de pompieri, care au acționat cu o autospecială de stingere și […]

Citește mai mult...