Bugetul pe 2018 la BRADU! Priorităţile anunţate de primarul Dănuţ Stroe

Braduuu

Astãzi, la Bradu a fost dezbătut bugetul pentru anul 2018. E vorba de un buget de 26 milioane lei, din care doar 20 milioane lei din venituri. Deficitul de 6 milioane lei va fi acoperit din excedentul din 2017.

Primarul Dãnuţ Stroe are planuri mari în acest an şi a început prezentarea cu două ivestiţii obligatorii. A anunţat cã e nevoie de calculator performant pentru serviciul Urbanism. De asemenea, se va achiziţiona trei instalații de paratrăsnet în zona căminului cultural, la baza sportivă, dar şi la primărie. 
 
Tot anul acesta, administraţia locală vrea sã facã noi dotãri în incinta bazei sportive. Este vorba de saunã, spa, masaj şi aparate de fitness de ultimã generaţie. 
 
Dănuţ Stroe le-a spus localnicilor prezenţi la dezbatere că pentru anului 2018, priorităţile vor fi: asfaltarea drumurilor şi extinderea reţelelor de canalizare şi apă. 
 
Primarul a avut şi câteva veşti proaste pentru brădeni. Ȋncepând cu 1 Ianuarie 2018, fiecare locuitor al primăriei va achita taxa de gunoi, 7 lei/lună. Dănuţ Stroe a spus că primăria a încheiat un contract cu SC Salubritate 2000 SA pe o perioadă ed 6 luni, iar după această perioadă, ppreţul poate să scadă, cu condiţia ca gunoiul să fie colectat selectiv.
Stroe are o veste proastă şi pentru cei care lasă terenurile nelucrate. Din acest, an impozitul pentru aceste terenuri va fi de 300%. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...