Bugetul oraşului Mioveni a fost dezbătut la Racoviţa și Clucereasa!

Duminică, 21 ianuarie 2024, la Casa de Cultură Racoviţa, a avut loc prima dezbatere publică a bugetului orașului Mioveni pe anul 2024 și prezentarea listei cu principalele investiții pe care Consiliul Local le propune spre realizare.

Reprezentanții cetățenilor din zonă, precum și un număr important de locuitori au analizat bugetul și au discutat despre proiectele de investiții cu reprezentanții Primăriei Mioveni și cu directorii instituțiilor din subordinea Consiliului Local.
Tot astăzi, de la ora 12.00 a fost rândul cetățenilor de la Clucereasa să dezbată propunerea de buget.
Oamenii din sală s-au arătat mulțumiți de investiţiile realizate anul trecut pentru comunitatea lor, dar şi de proiectele pe care administraţia locală le-a prezentat pentru următoarea perioadă.
Principalele propuneri transmise de cetățeni au vizat transportul local, montarea unui sistem modern de semnalizare la trecerea la nivel cu calea ferată în zona gării, extinderea sistemului de supraveghere video, necesitatea amenajării unui sens giratoriu la Lukoil BEMO, la iesirea din bulevard, precum și găsirea unor soluții pentru deșeurile aruncate necontrolat.
Sugestiile şi propunerile celor interesaţi referitoare la aceste proiecte sunt aşteptate la Registratura Primăriei oraşului Mioveni, până la data de 23 ianuarie sau transmise electronic la relatiipublice_mioveni@ag.e-adm.ro.
Următoarea dezbatere va avea loc marți, 23 ianuarie 2024, de la ora 17.00, la Centrul Cultural Mioveni.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Gentea: Suntem foarte mulțumiți de modul în care se lucrează la podul de peste Râul Doamnei!

Cristian Gentea, așa cum ne-a obișnuit, vizitează personal șantierele din Pitești. Astăzi, a fost la podul de peste Râul Doamnei. Primarul a declarat că este mulțumit de cum decurg lucrările și a lăudat șeful de șantier, o femeie.  „Suntem foarte mulțumiți de modul în care se lucrează la podul de peste Râul Doamnei! Constructorul face […]

Citește mai mult...

Valerică Spirea , primarul comunei Poiana Lacului, mesaj pentru sărbătoririți de Sfinții Mihail și Gavril

Primarul comunei Poiana Lacului Valerică Spirea, a transmis un mesaj de felicitare locuitorilor comunei care poartă numele Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil, precum și derivațiile acestora. „Urez cetăţenilor comunei Poiana Lacului care poartă numele Sf. Arhangheli Mihail şi Gavriil, precum şi derivaţiilor acestor nume, să le dea Domnul sănătate, judecată înţeleaptă, viaţă lungă pământească şi […]

Citește mai mult...

Felicitare Laurențiu Micu , primarul comunei Săpata

Cele mai calde gânduri şi urări de sănătate, fericire, bucurii şi împliniri. Să fiți sănătoși și fericiți în fiecare moment al vieţii voastre. La mulţi ani,tuturor cetățenilor comunei ce poartă numele Sfinților Mihail și Gavriil! Laurențiu Micu, primarul comunei Săpata

Citește mai mult...