Criza de personal din sistemul sanitar se adânceşte de la zi la alta iar autorităţile nu reuşesc să gasească soluţii viabile pentru a stopa exodul de medici din ţară , deşi parte din cei plecaţi în străinătate au fost şcolarizaţi pe bani publici. Argeşenii sunt pe cale să rămână şi fără medici de familie care aleg să părăsească sistemul medical românesc, finanţat de la an la an cu tot mai mulţi bani dar fără efect. Situaţia este cunoscută la nivelul autorităţilor judeţene dar deocamdată acestea nu reuşesc să găsească soluţii pentru ameliorarea problemelor.
Nici în ceea ce priveşte cauzele care duc la creşterea numărului de bolnavi de cancer, diabet sau boli cardiovasculare, nu există vreun studiu şi nici programe eficiente de prevenţie. Autorităţile se mulţumesc să constate că sistemul sanitar, pentru care oamenii plătesc în mod obligatoriu asigurări, se goleşte de personal tot mai mult .
Preşedintele CJ Argeş, Dan Manu, a declarat că au fost scoase la concurs posturile vacanta dar nimeni nu poate aduce cu forţa medici în sistem. Cât priveşte dezvoltarea unor proiecte care să atragă medicii români către spitalele din Piteşti şi din Argeş, autorităţile abia acum încearcă să gândească nişte strategii, cum ar fi construirea unor blocuri ANL în care să le fie puse la dispoziţie medicilor, locuinţe . Până vor fi puse în practică, în stilul lent în care se mişcă instituţiile de stat, argeşenii nu mai decât o soluţie- să se roage să nu aibă nevoie de sistemul sanitar.
Manu a mai adăugat că speră că aducerea unui computer tomograf , a unui aparat RMN şi realizarea centrului de radioterapie la Piteşti, care în prezent se află în stadiul de licitaţie, ar putea avea ca rezultat atragerea unor medici tineri. La nivel naţional însă se pune problema ca medicilor să li se permită să îşi exercite profesia până la 75 de ani, în speranţa ca măcar o parte din deficitul de cadre medicale să fie acoperit de cei care acum sunt la pensie.
Argeşul se află în topul judeţelor cu cea mai mare incidenţă a diabetului iar numărul cazurilor de cancer creşte de la an la an aşa cum se întâmplă şi cu bolile cardio vasculare. În plus, Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti are secţii în care există doar doi medici şi care deservesc pacienţi din 3 judeţe, aşa cum este cazul secţiei de chirurgie vasculară.
Se oprește apa potabilă în orașul Ștefănești în data de 9 septembrie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Ștefănești, în ziua de miercuri 9 septembrie 2026, între orele 9 – 16, fiind afectaţi utilizatorii situați pe străzile Gorgoiești și Oțelești. Oprirea este necesară în vederea cuplării conductei de […]
Un nou an școlar începe la Pitești! Astăzi, emoția primei zile de școală a fost trăită, din nou, în școlile și liceele din municipiu. Cu bucuria revederii, cu emoțiile primului clopoțel și cu speranța unui an cu multe reușite, elevii au pășit în noul an școlar alături de profesori și părinți. Cu acest prilej, reprezentanții […]
Un nou drum s-a deschis astăzi pentru fiecare copil din orașul Mioveni! Școlile, grădinițele și creșele își deschid din nou porțile, iar orașul Mioveni prinde viață odată cu pașii, emoțiile și visurile copiilor. ”De la cei care pășesc pentru prima dată la creșă sau într-o sală de clasă, cu „Primul Ghiozdan” pregătit pe băncuțele lor, […]