Biletele de trimitere, valabile până la finalul stării de alertă

Medicifaam
Biletele de trimitere, valabile până la finalul stării de alertă
 
Mai multe tipuri de documente medicale, absolut necesare acordării unor servicii medicale decontate de stat asiguraților din țara noastră, vor fi valabile până la finalul lunii în care încetează starea de alertă, potrivit unui Ordin comun al Ministerului Sănătății și Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, publicat în Monitorul Oficial la sfârșitul săptămânii trecute. Printre aceste documente, se regăsesc și biletele de trimitere la medicul specialist, dar și trimiterile pentru efectuarea analizelor și investigațiilor medicale (precum: RMN, CT, ecografii, endoscopii, spirometrii etc.) și recomandările pentru dispozitive medicale.
 
Documentele medicale au un termen de valabilitate, stabilit în funcție de anumite criterii (de exemplu, boală acută sau cronică), însă, în condițiile în care starea de alertă se tot prelungește de la lună la lună, iar accesul pacienților la servicii medicale este dificil, sau chiar imposibil, pe fondul creșterii cazurilor de COVID-19, autoritățile au hotărât să elimine prelungirea succesivă a valabilității unor documente medicale de care asigurații au nevoie pentru a putea face diverse investigații sau a merge la medicul specialist.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...