Astăzi, Bazinul de Înot Didactic şi Agrement din Mioveni aniversează patru ani de la deschidere.
Peste 10.000 de persoane au trecut pragul locaţiei, însã cea mai mare satisfacţie a autorităţilor este cã prin realizarea acestei investiţii le-au putut oferi celor din Mioveni un spaţiu adecvat unde să practice înotul.
Dincolo de segmentul activității sportive și educaționale, bazinul rămâne un important punct de atracție pentru persoane de toate vârstele.
Reamintim că aici lucrează instructori cu experienţă, care îi pot învăţa pe copii, dar şi pe adulţi să practice acest sport benefic pentru sănătate.
De asemenea, tot aici există şi o saunã ultramodernă pentru cei interesaţi.
Înscrierile se pot face la sediul bazinului, situat pe bulevardul Dacia, sau la numărul de telefon 0348.807.080.
Premieră la Filarmonica Pitești: Orchestra de Tineret, Secțiunea de Coarde, urcă pe scenă Managerul Filarmonicii Pitești, Gabriel Niță, anunță o nouă premieră pentru instituția de cultură. Pe 10 septembrie, Orchestra de Tineret Pitești, prin Secțiunea de Coarde, va susține un concert simfonic în fața publicului. Pentru tinerii muzicieni, evenimentul reprezintă mai mult decât un simplu […]
Autoturism ajuns în glisieră, în Valea Mare Pravăț. O femeie a avut nevoie de ajutorul paramedicilor Un accident rutier s-a produs miercuri dimineață, 2 septembrie, în comuna Valea Mare Pravăț, unde un autoturism a lovit o glisieră. Pentru gestionarea situației au intervenit două echipaje de pompieri, care au acționat cu o autospecială de stingere și […]
Se oprește apa în municipiul Piteşti, zona Nord, în data de 3 septembrie 2026 Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, zona Nord, în ziua de joi 03.09.2026, între orele 7 – 19, fiind afectaţi utilizatorii din: B-dul Nicolae Bălcescu – de la intersecția cu str. Negru Vodă până […]