„Balerina” și „Coborâm la prima”, filmele acestui weekend la Cinematograful „București”

Actorul Constantin Cotimanis se întâlnește cu publicul piteștean

            Sâmbătă, 16 februarie 2019, ora 18.00, proiectăm la Cinematograful „București” filmul „Balerina” (titlul original: „Girl”). Regia îi aparține lui Lukas Dhont, în rolurile principale fiind Victor Polster, Arieh Worthalter și Oliver Bodart. Filmul spune povestea Larei, o tânără de 15 ani, cu o voință puternică și complet dedicată visului de a deveni balerină. Cu sprijinul tatălui ei, se aruncă într-o căutare a absolutului la o școală nouă. Frustrările de adolescent ale Larei și nerăbdarea ei sunt amplificate pe măsură ce realizează că trupul ei nu se mulează atât de ușor pe disciplina strictă a baletului, deoarece a fost născută băiat.

            Prețul unui bilet la „Balerina” este de 8 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

            Duminică, 17 februarie 2019, de la ora 18.00, va fi proiectat filmul românesc „Coborâm la prima”. Regia îi aparține lui Tedy Necula, care, la cei 29 de ani, își face debutul în lungmetraj, în rolurile principale fiind Victoria Cociaş, Cezar Grumăzescu, Iulian Burciu, Constantin Cotimanis şi Dana Porlogea.

            Acțiunea începe într-un metrou ce se blochează între stații în dimineața de după incendiul din clubul „Colectiv”. Fiecare în drumul său, călătorii sunt împreună și încep să interacționeze. Suntem străini până când ceva ne aduce împreună. Dacă ne deschidem, observăm că avem ce împărtăși cu cei din jurul nostru. La finalul călătoriei, la următoarea stație, fiecare iese modificat, în felul său. Suntem unii lângă alții în lume, așa cum suntem și într-un vagon de metrou. Filmul îi va face și pe cei mai puțin impresionabili dintre noi să verse o lacrimă la monologul personajului lui Constantin Cotimanis (părintele), raisonneur-ului filmului. Renumitul actor Constantin Cotimanis va fi prezent la întâlnirea cu publicul piteștean, pe scena Cinematografului „București”, pentru o sesiune Q&A.

Prețul unui bilet la acest film este de 6 lei, cu reduceri de 50% pentru studenți și pensionari și de 75% pentru elevi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

SC Apă Canal 2000 SA anunță suspendarea finanțării execuţiei branşamentelor de apă şi a racordurilor de canalizare începând cu data de 3 august 2026

Societatea Apă Canal 2000 SA aduce la cunoştinţa utilizatorilor faptul că, începând cu data de 03.08.2026 şi până la aprobarea bugetului societăţii pe anul 2027, finanţarea execuţiei branşamentelor de apă şi a racordurilor de canalizare va fi suspendată ca urmare a consumării bugetului alocat pentru realizarea acestor lucrări. În acest interval de timp utilizatorii pot […]

Citește mai mult...

Distribuție Oltenia – întreruperi programate ale furnizării energiei electrice în municipiul Pitești: 27 – 31 iulie 2026

Distribuție Oltenia – întreruperi programate ale furnizării energiei electrice în municipiul Pitești: 27 – 31 iulie 2026 Serviciul de furnizare și distribuție a energiei electrice nu se află în subordinea Primăriei Municipiului Pitești. Prezenta informare are scopul de a aduce la cunoștința cetățenilor întreruperile programate și anunțate de Distribuție Oltenia, în vederea prevenirii eventualelor neplăceri […]

Citește mai mult...

Elena Iagăr se descalifică încă o dată. Ca om, înainte de toate…

Există oameni care încearcă să convingă prin proiecte. Alții, prin idei. Și mai există categoria celor care cred că o postare plină de neadevăruri și frustrări personale valorează cât o demonstrație. Din această ultimă categorie face parte și consilierul județean PNL Elena Iagăr. De când nu mai ocupă funcția de conducere de la Centrul Județean […]

Citește mai mult...