Azi s-a atins un preț record pentru energia electrică!

Preţul energiei electrice pe piaţa spot de la Bucureşti pentru ziua de 17 septembrie a explodat din nou, şi a depăşit pragul de 100 de euro/MWh-500 de lei la ora 20.00, adică 103 euro/MWh.

Preţul mediu al energiei electrice din Piaţa pentru Ziua Următoare (PZU) pentru data de 17 septembrie a fost de 75,53 euro/MWh, cu 0,23% mai mult decât în şedinţa de tranzacţionare precedent, potrivit datelor Operatorului Comercial al Pieţei (OPOCOM). În orele de vârf însă, , preţul mediu a fost de 87,82 euro/MWh, cu vârful absolut la ora 20.00 când preţul a ajuns la 500 de lei, recordul acestui an. Vîrful anterior a fost de 451 de lei, atins pe 5 septembrie.

Piaţa spot din România este cuplată, prin preţ, cu pieţele din Ungaria, Slovacia şi Cehia, ceea ce face ca preţurile de pe aceste pieţe să tindă să apropie. La acea oră, 20.00 preţul pe pieţele din Ungaria, România şi Slovacia era acelaşi: 103,38 de euro.

S-a ajuns la această situaţie pentru că în piaţă ar fi un deficit de electricitate, care nu poate acoperi consumul, mai ales în orele de vârf, în condiţiile în care în acest interval de timp România importă aproape în fiecare zi. Preţurile cresc încontinuu de la începutul lunii august, inclusive pe fondul opririi unor grupuri, din cauza lucrărilor de mentenanţă.

Pe de altă parte, Consiliul Concurenţei a acuzat recent compania Hidroelectrica, cel mai mare producător din ţară, de abuz de poziţie dominantă, pe motiv că nu ar arunca suficientă energie în PZU, deliberat, şi a folosi energia în piaţa de echilibrare, unde preţurile sunt mai mari. Compania a negat acuzaţiile şi s-a plâns de controale excesive din partea autorităţilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI

TRADIȚIA „FOCULUI LUI SUMEDRU” CONTINUĂ ÎN ORAȘUL MIOVENI Duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 18:00, focurile de Sumedru vor fi aprinse simultan în mai multe zone ale orașului Mioveni. Păstrat din generație în generație, obiceiul marchează simbolic trecerea de la toamnă la iarnă și este legat de sărbătoarea Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de […]

Citește mai mult...

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării

Cutremur de 4,8 grade în Vrancea, resimțit în mai multe zone ale țării Un cutremur cu magnitudinea de 4,8 s-a produs luni, 19 octombrie 2026, la ora 11:52, în zona seismică Vrancea, județul Buzău. Seismul a fost resimțit inclusiv în București, potrivit informațiilor transmise de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP). Mișcarea seismică […]

Citește mai mult...

Lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni

Distribuție Oltenia anunță executarea unor lucrări programate de mentenanță la rețeaua electrică din orașul Mioveni, în zilele de miercuri, 21 octombrie, și joi, 22 octombrie 2026, în intervalul orar 09:00 – 17:00. Scopul intervențiilor este creșterea siguranței și continuității alimentării cu energie electrică, precum și îmbunătățirea calității energiei distribuite. Miercuri, 21 octombrie 2026, alimentarea cu […]

Citește mai mult...