Avocatul Poporului- decizie privind activitatea Poliției Locale

Instituția Avocatului Poporului consideră că Poliţia Locală nu poate iniţia acţiuni în instanţă în vederea desfiinţării construcţiilor neautorizate, competenţa aparţinând numai Primarului.

În acest sens, Avocatul Poporului a promovat la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie un Recurs în interesul legii referitor la interpretarea şi aplicarea art. 26 alin. (1) lit. a)-g), l) şi n), art. 27 alin. (1), (2), (3) şi (5), art. 32 alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, art. 8 din Legea nr. 155/2010 a poliţiei locale, precum şi ale art. 27 din Hotărârea Guvernului nr. 1332/2010 privind aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a poliţiei locale.

Promovarea Recursului în interesul legii s-a datorat faptului că în practica judecătorească au existat orientări jurisprudenţiale diferite în privinţa posibilităţii sau imposibilităţii ca poliţia locală să poată iniţia acţiuni în instanţă având ca obiect autorizarea executării şi desfiinţării lucrărilor de construcţie.Unele instanţe au apreciat că poliţia locală nu are calitatea de a sesiza instanţele de judecată pentru a dispune încadrarea lucrărilor în prevederile autorizaţiei sau desfiinţarea lucrărilor executate nelegal, această competenţă revenind Primarului. În opinia acestor instanţe, organul care a aplicat sancţiunea are competenţa legală de a solicita instanţei de judecată desfiinţarea construcţiilor edificate fără autorizaţie şi intrarea în legalitate, iar nu organul care a constatat contravenţia.

Într-o altă orientare jurisprudenţială, instanţele au apreciat că poliţia are calitate procesuală activă şi poate sesiza instanţa de judecată, întrucât întreg personalul din aparatul de specialitate al Primarului a fost preluat în cadrul poliţiei locale.

Avocatul Poporului consideră că legiuitorul nu recunoaşte poliţiei locale legitimare procesuală activă în litigiile având ca obiect autorizarea executării şi desfiinţării lucrărilor de construire. Avocatul Poporului, opinează, între altele, că a accepta teoria că poliţia locală are dreptul de a formula acţiuni în instanţă în vederea desfiinţării construcţiilor neautorizate echivalează cu dobândirea de către poliţia locală a prerogativei de coordonare a activităţii de amenajare a teritoriului şi de urbanism. În plus, vidul legislativ nu se poate complini prin adoptarea, de către autorităţile administraţiei publice locale, a unor acte normative secundare în domeniul disciplinei în construcţii, în speţă regulamente de organizare şi funcţionare ale poliţiei locale, aprobate prin hotărâri de consiliu local, şi nici instanţele judecătoreşti nu au posibilitatea ca, pe cale de interpretare a dispoziţiilor în vigoare, să atribuie unor autorităţi publice competenţe ce nu le-au fost conferite de legiuitor.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești: Concert simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”

Filarmonica Pitești organizează joi, 29 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”, în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Zefir Brezeanu, vor evolua violoniștii Ondin Brezeanu și Andrei Brezeanu. În program: L. Brezeanu – „The Romanian Fantasy op. 35”, M. Skoryk – „Charpatian […]

Citește mai mult...

Acciza la carburanți va fi redusă până la 31 ianuarie 2027

Ministerul Finanțelor anunță că va prelungi reducerea accizei la carburanți și limitarea adaosului comercial la carburanți până la 31 ianuarie 2027. Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat proiectul de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii […]

Citește mai mult...

Cum pot fi ridicate crengile și resturile vegetale din gospodăriile piteștenilor

Piteștenii care locuiesc la case pot solicita colectarea deșeurilor vegetale rezultate din toaletarea pomilor și arbuștilor, în condițiile stabilite de Salubritate 2000 SA. Anunțul a fost transmis de Primăria Municipiului Pitești, care reamintește și programul de colectare a deșeurilor biodegradabile din această săptămână. Pentru resturile vegetale de dimensiuni mari, colectarea este gratuită, în limita a […]

Citește mai mult...