Autostrada Sibiu – Pitești: Secțiunea 2 ar putea fi lansată la licitație pe 20 noiembrie

Secțiunea 2, Boița – Cornetu, din Autostrada Sibiu – Pitești ar putea fi lansată la licitație pe 20 noiembrie, potrivit estimărilor ministrului Transporturilor Lucian Bode. Acesta a prezentat în ce stadiu se află fiecare tronson din cel mai important proiect rutier al României. „Sibiu – Boița are un progres fizic de peste 30%. Pentru secțiunea 4, Tigveni – Curtea de Argeș, suntem în evaluarea ofertelor și sperăm ca până la sfârșitul anului să semnăm contractul pentru execuția celor 10 km”, a declarat ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicatiilor Lucian Bode la emisiunea Drumurile Noastre de la B1TV. Acesta a amintit că în mandatul său a fost semnat și contractul pentru secțiunea 5 Curtea de Argeș – Pitești. „Cele două tronsoane de pe Valea Oltului, cele mai complicate, tronsonul 2 între Boița și Cornetu și tronsonul 3 între Cornetu – Tigveni: pe 20 noiembrie avem termenul estimat pentru publicarea anunțului pe SICAP (SEAP -n.r) pentru tronsonul 2”, a adăugat șeful Transporturilor, care speră ca anul viitor să fie semnate contractele pentru cele două secțiuni de munte. Secțiunea 3 Cornetu – Tigveni este lansată deja la licitație, iar până pe 23 noiembrie ar urma să fie depuse candidaturile constructorilor interesați de contractul de 5,8 miliarde de lei, conform datelor actuale din SEAP. Contractul pentru secțiunea 2, ce va include și o mică parte din secțiunea 1, vizează construcția a 31,33 km, iar valoarea sa este estimată la 4,08 miliarde de lei, fără TVA, potrivit informațiilor de pe site-ul Companiei de Drumuri. Documentația pentru lotul 2 al Autostrăzii A1 Sibiu -Pitești a plecat încă din 2 noiembrie la Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP). Din cei 33 de kilometri, 16 kilometri sunt cu lucrări de artă: tuneluri, pasaje și viaducte. Autostrada Sibiu – Piteşti va avea o lungime de 122,11 kilometri şi va fi împărţită în cinci loturi, Sibiu – Boiţa, Boiţa – Cornetu, Cornetu – Tigveni, Tigveni – Curtea de Argeş şi Curtea de Argeş – Piteşti, va avea opt noduri rutiere şi nouă tuneluri.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...