Au intrat în vigoare noile reguli pentru I.T.P

Începând de duminică, 20 mai 2018, au intrat  în vigoare noi reguli privind Inspecția Tehnică periodică pentru autovehicule. Printre cele mai importante modificări se enumără suspendarea înmatriculării pentru mașinile care au ITP-ul expirat. De asemenea, talonul mașinii se suspendă automat. La fel și dacă vehiculul nu a fost înscris în circulație în cel mult 90 de zile de la cumpărare.

 

Potrivit legii, dacă o mașină fără ITP este depistată în trafic, pe lângă amenda de rigoare, vor fi reținute talonul – certificatul de înamtriculare, plăcuţele cu numărul de înmatriculare şi se va elibera dovadă fără drept de circulaţie.

Suspendarea înmatriculării încetează în momentul în care mașina trece o nouă inspecție tehnică periodică.

Cu alte cuvinte, dacă sunteți oprit și nu aveti ITP valabil, bine ar fi să aveți la îndemâna numărul unei firme de transport pe platformă, pentru ca va fi singura posibilitate de a muta mașina.

Aceeași regulă se aplică și dacă noul proprietar al unui vehicul nu l-a înmatriculat în 90 de zile de la cumpărare. Și de această dată suspendarea încetează la data transcrierii transmiterii dreptului de proprietate.

Totodată, conducerea unui vehicul cu înmatriculare suspendată este contravenție, iar amenda este de la 9 la 20 de puncte-amendă.

Potrivit noilor reglementări, stațiile ITP trebuie să abia înregistrare video cu cel puțin două camera de supraveghere de înaltă rezoluție. Practic, trebuie înregistrată toată activitatea de pe linia de ITP, păstrată și pusă la dispoziția Registrului Auto Român.

Legea prevede că doar mașinile care au defecțiuni minore pot trece Inspecția Tehnică Periodică. Pentru mașinile noi, primul ITP se face la 3 ani de la înmatriculare,  pentru mașinile cu o vechime de peste 12 ani, ITP-ul se face anual, iar pentru restul, ca și acum, la doi ani.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

„Luna de Teatru” la Mioveni: George Mihăiță își spune povestea pe scena Centrului Cultural

O întâlnire cu amintirile, emoțiile și momentele care au definit cariera unui mare actor român îi așteaptă pe iubitorii de teatru din Mioveni. George Mihăiță va urca pe scena Centrului Cultural Mioveni vineri, 20 noiembrie 2026, în spectacolul-confesiune „Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”. Reprezentația va începe la ora 19:00 și face parte din programul „Luna de […]

Citește mai mult...

Două ședințe extraordinare ale Consiliului Local Mioveni în această săptămână

Consiliul Local Mioveni se va întruni în două ședințe publice extraordinare, programate pentru luni, 26 octombrie, și marți, 27 octombrie 2026, ambele începând cu ora 11:00. Ședințele se vor desfășura online, prin intermediul unei platforme de videoconferință. Luni, 26 octombrie, pe ordinea de zi sunt înscrise trei proiecte de hotărâre care vizează: -Numirea provizorie a […]

Citește mai mult...

Folk bun, la TRIVALE FEST 2026

Folk bun, la TRIVALE FEST 2026 Ediția aniversară, a X-a a Festivalului Național de Muzică Folk TRIVALE FEST, care s-a desfășurat sâmbătă, 24 octombrie, în sala de concerte a Filarmonicii Pitești, a stat sub semnul muzicii de calitate, pe gustul iubitorilor genului. Evenimentul, prezentat la superlativ de Cristi Dumitrașcu, folkist, cantautor și redactor muzical, s-a […]

Citește mai mult...