Au început înscrierile la creșele din Pitești pentru anul 2018-2019

Începând de luni, 04.06.2018, au început înscrierile la creșele de stat din Municipiul Pitești pentru copiii cu vârste cuprinse între 3 luni şi 3 ani. Pentru aceștia, în anul școlar 2018-2019,  Primăria Municipiului Pitești pune la dispoziție 293 de locuri în cadrul celor 11 creșe care funcționează cu program prelungit.

Dosarele de înscriere pentru ocuparea unui loc în creșe pentru anul școlar 2018-2019 se vor depune la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Pitești, din Bd. I.C. Brătianu, Nr.56, astfel:

 în perioada 04-14 iunie 2018:

                        – luni, marţi, miercuri în intervalul orar 800 – 1500  (pauză de masă 1230-1300),

– joi în intervalul orar 800 – 1200 , 1500 – 1800,

– vineri în intervalul orar 800 – 1200.

            în perioada 18-29 iunie 2018,

           – luni, marţi,miercuri în intervalul orar 800 – 1200  ,

– joi în intervalul orar 800 – 1200 , 1500 – 1800 ,

          – vineri în intervalul orar 800 – 1200.

 

În perioada 01.07-15.07.2018, va avea loc analiza tuturor dosarelor depuse, de către comisia de analiză a dosarelor numită prin dispoziție a directorului executiv al instituției. Lista nominală cu punctajul stabilit pentru fiecare copil pentru care s-a depus dosar de înscriere va fi afişată la avizierul existent la Direcția de Asistență Socială Pitești și publicată pe site-ul instituției, respectiv www.dasp.ro

                        Punctajul stabilit și acordat fiecărui copil în baza actelor depuse la dosarul pentru înscrierea în creșă poate fi contestat de către părinții/reprezentanții legali ai copilului în termen de 2 zile lucrătoare de la data publicării. Contestațiile se depun la Registratura D.A.S. Pitești și vor fi analizate de către o Comisie de soluționare a contestațiilor constituită în baza dispoziției directorului executiv al instituției, în termen de 3 zile lucrătoare de la data expirării perioadei de depunere a contestațiilor.

                        După încheierea perioadei de contestaţie, Directorul executiv al D.A.S. Pitești aprobă, prin dispoziție, lista cu copiii înscrişi şi admişi pentru a frecventa creşa pentru anul şcolar 2018-2019, respectiv perioada septembrie 2018-iunie 2019. Copiii vor fi admiși pentru a frecventa creșele în ordinea descrescătoare a punctajului obținut în urma evaluării dosarelor, în funcție de locurile disponibile în creșă pentru anul școlar următor, dar și de opțiunea părinților/ reprezentanților legali. În cazul în care opțiunea inițială a părinților/reprezentanților legali nu poate fi îndeplinită, aceștia pot opta pentru un loc într-o creșă în care au rămas locuri neocupate.

 

            Actele necesare înscrierii copiilor la creşă sunt:

                                   a) cerere de înscriere;

                                   b) copie de pe certificatul de naştere al copilului;

                                   c) copie de pe actele de identitate ale părinţilor/reprezentanţilor legali, certificatele de naştere ale fraţilor minori şi, după caz, copie a hotărârii/sentinţei de plasament sau a sentinţei de încredinţare în vederea adopţiei;

                                   d) adeverinţă de venituri pentru fiecare dintre părinţii/reprezentanţii legali, care să cuprindă venitul brut pe ultimele 6 luni, anterioare înscrierii;

                                   e) adeverinţă de la locul de muncă al părintelui care se află în concediu pentru creşterea copilului, în care se va specifica data încetării suspendării contractului de muncă;

                                   f) adeverinţă de la unitatea de învaţământ frecventată de către mamă la forma de zi (dacă este cazul);

                                   g) sentinţă de divorţ/ copie certificat de deces ( unde este cazul);

                                   h) dosar plic.

 

                        Formularele necesare, precum și informațiile privind înscrierea copiilor în creșe sunt disponibile pe www.dasp.ro și la sediul Direcției de Asistență Socială a Municipiului Pitești.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Adrian Bughiu: Să ținem minte aceste nume. Sunt copii care muncesc, care au rezultate și care pot deveni campionii și modelele de mâine!

Aseară a avut loc Gala „ARGEȘENI DE… NOTA 10!”, parte a „CARAVANEI EDUCAȚIEI ÎN JUDEȚUL ARGEȘ ediția a III-a”. Cu acest prilej, vicepreședintele Consiliului Județean Argeș Adrian Bughiu i-a premiat pe Darius Nicolae Deaconescu (judo), Teodora Stancu (Wing Chun Kung Fu, matematică), Lisa Maria Dringă (înot), Ștefania Eveline Dobrin (skandenberg, handbal), Andrada Roze, Mari Ilina […]

Citește mai mult...

Piteștiul găzduiește Campionatul Național de Poliatlon!

Piteștiul găzduiește Campionatul Național de Poliatlon! În perioada 21–22 noiembrie 2026, Bazinul Olimpic din Pitești va fi gazda Campionatului Național de Poliatlon la înot, competiție dedicată copiilor în vârstă de 10 ani. La concurs vor participa sportivi din întreaga țară, care își vor demonstra pregătirea și performanțele într-o competiție națională. Începând de vineri, 20 noiembrie, […]

Citește mai mult...

Spectacol dedicat Zilei Naționale, la Centrul Doina Argeșului. Intrarea este liberă

Spectacol dedicat Zilei Naționale, la Centrul Doina Argeșului. Intrarea este liberă Centrul Doina Argeșului organizează un spectacol dedicat Zilei Naționale a României, pe 1 Decembrie 2026. Evenimentul va avea loc de la ora 17:00, în Sala „Costin Alexandrescu”, iar accesul publicului va fi gratuit. Pe scenă vor urca participanții la programul educațional al Școlii Populare […]

Citește mai mult...