Asociaţia nevăzătorilor din Argeş sare în sprijinu persoanele cu deficienţe de vedere

Persoanele cu deficienţe de vedere sunt unele dintre cele mai vulnerabile în ceea ce priveşte deplasarea pentru procurarea hranei, mai ales dacă este vorba despre oameni trecuţi de 65 de ani şi singuri. Da, există astfel de cazuri oricât de ireal ar părea. Există oameni care trăiesc într-o singurătate şi materială şi afectivă şi vizuală.

Despre ei şi pentru ei şi-a anunţat sprijinul Asociaţia Nevăzătorilor din Argeş care a anunţat că persoanele cu handicap vizual cu vârsta de peste 65 de ani , fără susţinători sau altă formă de ajutor,care nu se pot aproviziona în această perioadă cu alimente,produse de igienă sau medicamente, pot apela la sprijinul asociatiei apelând la tel.0742336643-Nicolescu Alina

Totul ca acest mesaj să ajungă la aceste persoane şi fiecare dintre noi, cei care cunoaştem astfel de oameni ar fi bine să îi anunţăm.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...

MAYORE a deschis o nouă ciocolaterie și cofetărie în centrul Piteștiului

Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]

Citește mai mult...