Asistenții din medicina de familie vor salarii egale cu cei din spitale

Se  întețește războiul dintre asistenți și medicii din medicina de familie. Prima categorie susține că este discriminată în raport cu asistenții din spitale . Asistenții din medicina de familie susțin că primesc salarii mult prea mici, de cele mai multe ori minim pe economie și că medicii de familie nu i-au luat în calcul atunci când au negociat banii alocați cabinetului. De cealaltă parte, medicii de familie se consideră patroni chiar dacă toți banii pe care îi încasează vin de la bugetul de stat și sunt de părere că salariile acordate asistenților medicali sunt corelate cu veniturile cabinetului care rămân în urma cheltuielilor. Asistenții sunt tot mai înverșunați mai ales că pe 30 aprilie mulți din ei au muncit și în locul medicilor de familie care, patroni fiind  așa cum chiar ei declară, au ales să plece la munte.

Asistenții de familie aduc acuzații grave atât medicilor de familie cu care lucrează cât și celor care sunt implicați în conducerea sistemului sanitar. Ei spun că ar pleca bucuroși către spitale, dar nu au loc întrucât posturile de asistent se ocupă pe bani. Acuzațiile sunt extrem de grave mai ales că dinspre sistemul sanitar se aude de ani de zile o văicăreală care pare tot mai falsă, conform căreia sistemul a rămas fără personal medical mediu întrucât aceștia au ales să plece din țară.

Deocamdată, războiul dintre asistenți și medicii de familie se desfășoară în mediul virtual . Asistenții s-au organizat în grup pe rețele de socializare și pun la cale înființarea unui sindicat. În tot acest scandal absurd, ca de obicei, la mijloc se află cetățeanul plătitor de asigurări de sănătate căruia nu îi dă nimeni nimic înapoi pentru banii alocați unui sistem sinistru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...

4.400 de proprietăți din comuna Micești au fost măsurate și urmează să fie intabulate, gratuit pentru cetățeni

Aproape 4.400 de proprietăți din comuna Micești, județul Argeș, au fost măsurate și urmează să fie intabulate, gratuit pentru cetățeni, în cadrul Programului național de cadastru și carte funciară (PNCCF). Rezultatele lucrărilor de cadastru general au fost afișate atât la sediul primăriei din localitate, cât și pe pagina web a Agenției Naționale de Cadastru și […]

Citește mai mult...