Artiști ai filarmonicii concertează acasă, la Pitești

Filarmonica organizează joi, 24 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncţional, un concert simfonic cu pagini muzicale semnate de Wolfgang Amadeus Mozart și Ludwig van Beethoven. Alături de orchestra simfonică a instituţiei, dirijată de Silviu Deaconescu, participă, ca soliști, violoniștii Mădălin Sandu și Constantin Mirea, care vor interpreta Concertone pentru 2 viori, în Do major, de W. A. Mozart. În partea a doua, va fi interpretată Simfonia nr. 8 în Fa major de L. v. Beethoven.

După finalizarea studiilor la Școala de Muzică și Liceul de Muzică din Rîmnicu-Vâlcea, Silviu Deaconescu a continuat perfecționarea în muzică, absolvind cu succes Universitatea Națională din București, la clasa pedagogie, dirijat și compoziție. În studenție, și-a „dirijat” colegii, a fost bas-bariton în corala Kontakion a UNMB și violist în Orchestra de Cameră Philarmonia a Centrului Tinerimea Română, alături de care a efectuat turnee în Spania și a creat lucrări muzicale, unele dintre ele, premiate. Din 2007, a contribuit la construcția Filarmonicii Pitești, fiind dirijor al corului simfonic și consultant artistic, programând și organizând evenimente artistice, redactând programe de sală, stabilind repertorii. În 2018, a absolvit cursurile de master în Dirijat orchestră la clasa maestrului Petru Andriesei. La Filarmonica Pitești a dirijat concerte educative, concerte simfonice, vocal-simfonice, concertul de închidere a stagiunii 2012-2013, sau concertul de Crăciun de anul trecut, alături de Corul Arhiepiscopiei și orchestra noastră simfonică.

Absolvent al Facultăţii de Interpretare Instrumentală a Universităţii Naţionale de Muzică din Bucureşti, la clasa profesorului Ladislau Csendes, Mădălin Sandu este, de la înființare, din 2007, concertmaestru al Filarmonicii Pitești. Din 2000 a activat la Orchestra de Cameră Philarmonia din București și a colaborat cu filarmonicile din București, Giurgiu, Sibiu, Ploiești, Constanța, Râmnicu-Vâlcea. Ca solist concertist, a susținut numeroase recitaluri şi concerte pe toate scenele muzicale ale ţării. A concertat şi în Italia, Germania, Elveţia, Franţa, Austria, Spania, Ungaria şi Republica Moldova. Mădălin Sandu este nu doar un violonist de talent, ci şi aranjor, orchestrator şi dirijor, iniţiator al multor proiecte sonore spectaculoase.

   Născut într-o familie de muzicieni, Constantin Mirea a absolvit Liceul de Muzică „George Enescu” din București și Universitatea Națională de Muzică București, secția interpretare vioară, la clasa conf. univ. dr. Florin Croitoru. Sub îndrumarea lui Mircea Tiberian (conf. univ. dr., pianist și compozitor) a finalizat studiile de master jazz. În 2003, obține, prin concurs, Bursa Integrală de Studii în S.U.A., la Univesitatea de Muzică din Louisiana. A urmat numeroase masterclass-uri în jazz și muzică clasică în țară și în străinătate. A susținut concerte de jazz la: Brașov, Galați, Brăila, Sibiu, Târgu-Mureș. În străinătate, a cântat în Germania, Olanda, Belgia, Elveția, Franța, Spania, Italia, Israel și China ș.a. În prezent, este solist și prim-violonist al Operei Comice din București, profesor de vioară la Școala de Muzică Nr. 3 București, lider al cvartetului „Django Sound” și colaborator permanent al Filarmonicii Pitești.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...