Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului prezent la simpozionul international ‟Apel la memorie-victimele războaielor‟

Desfășurat la Câmpulung Muscel în perioada 1-3 septembrie a.c., simpozionul internațional ‘Apel la memorie: victimele războaielor’, beneficiind de patronajul spiritual al Patriarhiei Române și al Academiei Oamenilor de Știință din România, reușește să ofere, sub aspectul cooperării intracomunitare, pe Flancul Estic al NATO, motive de satisfacție organizatorilor.
Oaspeții de seamă ai manifestării care s-a desfășurat la Cțmpulung Muscel și la care au participat polonezi, lituanieni și români, printre aceștia din urmă aflându-se și Înalt Preasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, au semnat o moțiune cu mai multe prevederi cum ar  solicitarea ca autoritățile locale, Primăria și Consiliul Local al Municipiului Câmpulung Muscel  să demareze imediat procedura de înfrățire cu omologii lor din localitatea lituaniană Rokiskis, respectiv din localitatea poloneză Michalowice.
Aceste înfrățiri nu sunt deloc întâmplătoare . În localitatea Rokiskis se află domeniul și conacul Ilzenberg, al căror ultim proprietar a fost Contesa Livia de Dymsza Maiorescu, fiica lui Titu Maiorescu.  După procesul de naționalizare  din Uniunea Sovietică, în 1940, a proprietăților funciare și industrial și  transformarea Țărilor Baltice în teatru de război, în 1941,  fiica lui Nicolae Titulescu  s-a refugiat la Câmpulung Muscel împreună cu familia sa unde a și murit   la 26 august 1946.
 Înalt Preasfințitul Calinic și istoricul lituanian Kestutis Gesevicius, autorul unei monografii despre conacul Ilzenberg, au dezvelit placa memorială montată pe locuința în care a trăit familia Liviei Maiorescu, la aniversarea a 70 de ani de la moartea acesteia.
 
Cu 80 de ani în urmă, un grav accident aviatic avea să curme viața, la Michalowice, a doi piloți militari polonezi și a doi membri ai delegației române ajunse acolo pentru testarea unui prototip ce urma  să fie achiziționat de armata română. Atunci și-a pierdut viața Mihail Pantazi, unul dintre cei mai buni piloți-acrobați din perioada interbelică. El era  membru al celebrei echipe ‘Dracii Roșii’. Monumentul ridicat atunci de români la Michalowice, îngrijit în permanență de partea poloneză, urmează să fie de acum înainte îngrijit și de autoritățile câmpulungene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Fostul deputat PSD de Argeș, Nicolae Georgescu, avertizează: „Viitorul economic al județului Argeș este în pericol”. Îngrijorări privind situația Uzinei Dacia Mioveni

Fostul deputat PSD de Argeș, Nicolae Georgescu, avertizează: „Viitorul economic al județului Argeș este în pericol”. Îngrijorări privind situația Uzinei Dacia Mioveni Fostul deputat PSD de Argeș, Nicolae Georgescu, director al Școlii Gimnaziale Tudor Vladimirescu din Pitești, lansează un semnal de alarmă cu privire la viitorul Uzinei Dacia Mioveni, pe fondul provocărilor cu care se […]

Citește mai mult...

Lansări de carte, istorie, filosofie și muzică, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână

Lansări de carte, istorie, filosofie și muzică, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână În perioada 6–10 iulie, Centrul Cultural Pitești organizează o nouă serie de evenimente culturale, reunind scriitori, istorici, publiciști și artiști într-un program variat, adresat tuturor celor pasionați de literatură, istorie, spiritualitate și muzică. Săptămâna debutează luni cu lansarea volumului „Lacrimarium”, […]

Citește mai mult...

Ioana Făcăleață: „Crucea Roșie Română înseamnă 150 de ani de solidaritate și umanitate”

Ioana Făcăleață: „Crucea Roșie Română înseamnă 150 de ani de solidaritate și umanitate” Fostul prefect al județului Argeș și prim-vicepreședintele OFSD Argeș, Ioana Făcăleață, a transmis un mesaj de apreciere cu prilejul aniversării a 150 de ani de existență a Crucii Roșii Române, una dintre cele mai vechi și respectate organizații umanitare din țară. Ioana […]

Citește mai mult...