Argeşenii vor da examenul pentru permis cu examinatori din Vâlcea

În acest moment sunt multe nemulțumiri pentru că sunt argeșeni care așteaptă chiar și 3 luni să susțină proba practică a examenului pentru permisul de conducere. Situația este neplăcută și lucrurile nu pot rămâne așa.

 „Este nevoie de personal la SPCRPCIV Argeș. 

3 angajați sunt în concendiu de creștere și îngrijire copil. Un angajat este în concediu medical, de mai multe luni. 
4 examinatori s-au mutat din unitate în ultimele 5 luni. Sunt drepturile angajaților și ele nu pot fi încălcate. 
 
Acum încercăm să venim cu soluții. 
Au fost organizate concursuri pentru 2 posturi de agent de poliție, pe linia de examinare și un post de referent pe linia de înmatriculări. Așteptăm validarea concursului.
 
Am avut discuții cu reprezentanții județelor limitrofe și a fost detașat un examinator din Vâlcea. 
O echipă de cinci examinatori, tot de la Vâlcea,  va veni în Argeș începând cu această lună. 
 
Tot ca să reducem timpul de așteptare până la proba practică, pe cât posibil, examinatorii lucrează câte o sâmbătă în fiecare lună. 
 
Sperăm să punem punct acestei situații cât mai rapid. Avem în vedere și alte soluții pe care le vom anunța după ce se vor materializa. 
 
Am lăsat lucrurile pozitive la final! 
În ceea ce privește înmatriculările și preschimbarea permiselor, programarea se face rapid. Solicitanții pot ridica plăcuțele de înmatriculare și documentele în aceeași zi sau,cel târziu, a doua zi . Dovada înlocuitoare permisului se eliberează pe loc”, transmite prefectul Radu Perianu. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...

Primarul Valerică Spirea, alături de cei mai mici cetățeni ai comunei Poiana Lacului, la Târgul Toamnei

Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]

Citește mai mult...

Consilierul USR Ștefan Roland-Oliver, criticat de cetățeni pentru modul în care a condus ședința Consiliului Local Mioveni

Modul în care consilierul local USR Ștefan Roland-Oliver a condus ședința ordinară a Consiliului Local Mioveni de joi, 15 octombrie 2026, a stârnit un val de comentarii critice în mediul online. Mai multe persoane care au urmărit transmisia în direct și-au exprimat nemulțumirea față de prestația președintelui de ședință, reproșându-i maniera de coordonare a dezbaterilor […]

Citește mai mult...