Numai în ultimele 2 săptămâni numărul virozelor respiratorii acute înregistrate la nivelul judeţului Argeş a crescut de la 1276 la 1450 şi vorbim aici despre bolnavii care s-au prezentat la doctor întrucât mulţi dintre cei afectaţi de infecţiile respiratorii acute apelează la automedicaţie şi nu apar astfel în nicio statistică. La nivel naţional au murit deja 9 oameni din cauza gripei sezoniere care a debutat în urmă cu 2 săptămâni. Şi în Argeş a fost confirmat un caz de gripă dar din fericire evoluţia a fost una favorabilă.
Cei mai vulnerabil sunt copiii. Spitalul de Pediatrie din Piteşti este luat zilnic cu asalt de părinţii care au copiii bolnavi. Pentru a încerca un plan de prevenţie, DSP Argeş şi Inspectorarul Şcolar au decis ca zilnic medicii să meargă prin unităţile de învăţământ pentru a-I sfătui pe copii şi adolescenţi cum să se ferească de viroze şi pneumonii căci au fost înregistrate deja 302 cazuri de pneumonii. Una dintre condiţiile esenţiale pentru a scăpa de infecţiile respiratorii este evitarea spaţiilor aglomerate. În plus, îmbrăcămintea trebuie adaptată frigului de afară, este esenţială hidratarea cu supe calde şi ceaiuri , consumul de legume şi fructe dar nu trebuie neglijată nici proteina de bună calitate.
Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]
Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]
Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]