Apă Canal 2000 SA: Racordarea la reţeaua de canalizare este obligatorie!

SC Apă Canal 2000 SA Piteşti atrage atenţia utilizatorilor serviciului de alimentare cu apă din aria de operare a societăţii şi celor care utilizează apa din alte surse asupra obligativităţii respectării normelor în vigoare privind protecţia mediului, respectiv:

 –     Să se racordeze la sistemul de canalizare existent în zonă şi pentru care există soluţii tehnice de racordare, în mod gravitaţional sau prin pompare;

–     În localităţile unde nu există reţele de canalizare, până la realizarea lor, utilizatorii sunt obligaţi să colecteze apa uzată în bazine etanş vidanjabile sau staţii de epurare care sunt construite şi exploatate astfel încât să nu se aducă prejudicii mediului şi stării de sănătate a populaţiei. În acest sens, se vor încheia contracte de vidanjare cu operatorul SC Apă Canal 2000 SA sau cu un alt agent economic autorizat care a obţinut de la operator acceptul privind locul şi condiţiile de evacuare a apelor uzate provenite din procesul de vidanjare.

Deversarea apelor uzate menajere în reteaua de canalizare pluvială este strict interzisă!

Neconformarea utilizatorilor într-un interval de maximum 30 de zile, atrage după sine amenzi contravenţionale aplicate de instituţiile abilitate, mergând chiar până la sistarea serviciului de alimentare cu apă.

Pentru evitarea oricăreia dintre aceste sancţiuni, rugăm utilizatorii să dea curs solicitărilor noastre de racordare la sistemul public de canalizare, prin încheierea unui contract cu operatorul serviciului.

Obligativitatea racordării la reţeaua de canalizare este prevazută în Legea serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 241/2006, republicată, din care menţionăm următoarele prevederi:

  • Art. 31. pct. (14) Utilizatorii, persoane fizice sau juridice, inclusiv cei care au sisteme proprii de alimentare cu apă, au obligaţia de a se racorda la sistemele publice de canalizare existente sau nou-înfiinţate, dacă aceştia nu deţin staţii de epurare avansată care respectă condiţiile de descărcare a apelor epurate în mediul natural.
  • Art. 39. pct. (5) Constituie contravenţie nerespectarea de către utilizatori a prevederilor art. 31 pct. (14) şi se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei.
  • Art. 40. pct. (2) Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunii prevăzute la art. 39 pct. (5) se face de către personalul împuternicit al Gărzii Naţionale de Mediu.

De asemenea, potrivit art. 16, lit. d1, din Legea apelor nr. 107/1996, „Pentru protejarea resurselor de apă se interzice evacuarea de ape uzate epurate şi/sau neepurate în apele subterane sau pe terenuri‟.

În vederea identificării posibilelor deversări necontrolate de ape uzate menajere, SC Apă Canal 2000 SA va continua campania de verificare în toate localităţile din aria sa de operare, împreună cu celelalte autorităţi competente în domeniu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Openul de Tenis în Scaun cu Rotile s-a încheiat la Bascov

Star Arena Bascov a găzduit, în perioada 24–27 august, Openul de Tenis în Scaun cu Rotile, competiție internațională la care au participat sportivi din 12 țări. Turneul, încheiat astăzi, a promovat performanța sportivă și incluziunea, demonstrând că pasiunea și determinarea pot depăși orice limită. „Ne bucurăm că Bascovul găzduiește de 11 ani această competiție internațională. […]

Citește mai mult...

Ansamblul „Doina Argeșului” va reprezenta județul Argeș la Festivalul PRISPA 2026

Ansamblul Județean de Dansuri Populare „Doina Argeșului” va participa, în perioada 4–6 septembrie 2026, la Festivalul PRISPA, organizat la Brașov. Pe scena festivalului vor urca 12 perechi de dansatori profesioniști, coordonate de maestrul coregraf Sorin Cioc. Aceștia vor prezenta publicului dansuri populare argeșene, remarcate prin autenticitate, virtuozitate și frumusețea portului tradițional. Participarea ansamblului are loc […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul privind colectarea și valorificarea gunoiului de grajd

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „REALIZARE SISTEM INTEGRAT DE COLECTARE ȘI VALORIFICARE A GUNOIULUI DE GRAJD ÎN COMUNA RECEA, JUDEȚUL ARGEȘ”, cod proiect C3I2A0123000035. Investiția a fost implementată de Comuna Recea, în baza Contractului de finanțare nr. C3I2A0123000035, prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C3 – Managementul deșeurilor, Investiția I2 – […]

Citește mai mult...