Frigul s-a instalat deja şi municipalitatea a decis ca începând de astăzi să primească cereri pentru ajutorul destinat încălzirii locuinţei.
Sunt mii de piteşeteni într-o astfel de situaţie şi ei trebuie să ştie că pentru ajutorul cu energie termică furnizat în sistem centralizat, cererile şi declaraţiile pe propria răspundere, însoţite de documentele solicitate de lege cu privire la componenţa, veniturile şi bunurile solicitanţilor, se depun individual sau prin intermediul asociaţiilor de proprietari numai la furnizorul de energie termică . Este vorba despre –SC Termo Calor Confort SA la punctele termice 902, 510, 602, 802, 1006. Programul este de luni până miercuri, între orele 8:30-15:30, joia, între 10 şi 17, şi vinerea, între 8 şi 12. Cât priveşte ajutorul de încălzire cu gaze naturale, lemn, cărbuni sau energie electrică. Solicitările şi documentele se depun la centrul de la Casa Cărţii, între 08- 15.30 de luni până miercuri , joi programul de primire a solicitărilor este de la 08.00 + 18.00 iar vinerea de la 08.00 la 12.30.
Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]
Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]
Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]