ANPC, amenzi de 324.000 lei pentru locuri de joacă necorespunzătoare. Nereguli găsite și în Argeș

Inspectorii pentru protecţia consumatorilor au aplicat amenzi contravenţionale în valoare de 324.000 de lei în urma unor controale efectuate la nivel naţional care au vizat respectarea prevederilor legale în exploatarea locurilor de joacă pentru copii. Potrivit unui comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), în perioada 18 iunie – 2 iulie, instituţia a desfăşurat o serie de acţiuni de control care au vizat 275 de operatori economici din toate judeţele ţării şi din Capitală. Au fost aplicate 168 de sancţiuni contravenţionale din care 103 avertismente şi 65 amenzi contravenţionale în valoare de 324.000 de lei. De asemenea, în urma verificărilor, a fost dispusă măsura de oprire temporară a prestării serviciului la 70 de operatori economici până la remedierea neconformităţilor constatate.

Abaterile constatate în timpul acţiunilor de control s-au referit la: calitatea serviciilor prestate în spaţii de joacă (lipsa afişării denumirii unităţii, a Codului unic de înregistrare la Registrul Comerţului din care să rezulte obiectul/obiectele de activitate ale societăţii pentru care este autorizată să funcţioneze şi a programului de funcţionare) – în judeţele Prahova, Maramureş, Sălaj, Giurgiu, Teleorman, Mehedinţi, Alba, Mureş, Botoşani, Vaslui şi Constanţa; respectarea prevederilor legale referitoare la spaţii de joacă – HG nr. 435/ 2010 (conformitate din punct de vedere tehnic a echipamentelor şi respectarea cerinţelor esenţiale de securitate) – deficienţe în această privinţă au fost înregistrate la verificarea a 47 de parcuri de joacă din judeţul Vaslui, dar şi la alte parcuri de joacă pentru copii din judeţele Hunedoara, Cluj, Braşov, Covasna, Mureş, Sibiu, Satu Mare, Prahova, Argeş, Călăraşi, Sălaj, Neamţ, Ilfov, Timiş, Caraş Severin, Galaţi, Tulcea, Gorj, Vâlcea, Giurgiu, Bihor, Satu Mare, Constanţa şi Maramureş.

„Controlul a depistat echipamentele de agrement rupte, cu elemente sparte, ciobite, frânghii rupte, podeţe cu dale din lemn putrezite sau lipsă, cuie ruginite etc., elemente menite a pune în pericol integritatea utilizatorilor, respectiv a copiilor, în judeţele Arad, Mehedinţi, Argeş, Giurgiu, Călăraşi, Ialomiţa, Prahova, Teleorman, Braşov, Timiş, Vrancea, Buzău, Bihor, Satu Mare, Sălaj, Bacău, Neamţ şi municipiul Bucureşti. Alte aspecte constatate la faţa locului (liste cu tarife aşezate în locuri greu accesibile sau fiind greu lizibile, toalete ecologice neigienizate, lipsa afişării regulamentului de funcţionare al locului de joacă etc.), în judeţele Bacău, Arad, Prahova, Dolj, Galaţi, Buzău, Satu Mare şi municipiul Bucureşti”, se precizează în comunicatul ANPC.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Orchestra „Doina Argeșului” a făcut spectacol la Lunca Corbului

Orchestra „Doina Argeșului”, condusă de dirijorul Virgil Iordache, a urcat aseară pe scena amenajată cu prilejul Zilei Comunei Lunca Corbului. Cântecele îndrăgite, dansurile populare și momentele oferite de soliști au atras un public numeros și au întreținut atmosfera de sărbătoare până la finalul spectacolului. Prin fiecare apariție, Orchestra „Doina Argeșului” duce mai departe cântecul și […]

Citește mai mult...

A fost predat amplasamentul pentru construirea noii creșe la Mioveni

Astăzi a fost predat constructorului amplasamentul pe care va fi realizată noua creșă de pe strada Părăști, etapă care marchează pregătirea începerii lucrărilor. Investiția are o valoare de aproximativ 3 milioane de euro și este finanțată integral din fondurile proprii ale orașului Mioveni. Termenul de execuție este de 24 de luni de la data predării […]

Citește mai mult...

SE PRELUNGESC RESTRICȚIILE PE DN7 – VALEA OLTULUI

CNAIR informează că restricțiile de circulație instituite pe DN7, pe sectorul cuprins între Călimănești – Căciulata și Câinenii Mari, se prelungesc până la 15 noiembrie 2026. Restricția este valabilă între localitățile Râmnicu Vâlcea și Boița. În continuare, în intervalul 08:00 – 17:30, de luni până sâmbătă, este interzisă circulația vehiculelor cu masa totală maximă autorizată […]

Citește mai mult...