Ana Stan – Au de luat nişte bani de la cele două societăţi şi nu înţeleg nimic

 

Oricate legi li s-ar pune în faţă consilierilor PNL şi USR, dar şi celor doi viceprimari , Mihăilescu şi Tofan, aceştia sunt decişi să nu piardă banii pe care i-ar lua ca membrii în AGA celor două socitetăţi comerciale de utilitate publică. Sunt în stare să calce legea în picioare, doar pentru bani şi interese personale. Viceprimarul Gelu Tofan şi consilierii săi, în frunte cu Sorin Apostoliceanu au rămas surzi şi orbi la prevederile legale, la răspundul ministerului de resort, care le-a spus verde în ochi că doar primarul are dreptul să propună membrii în AGA. Legea nu e pentru ei. Interesele lor financiare sunt mult mai puternice decat legislaţia, ca şi cum am trăi într-o ţară cu josul în sus, în care democraţia e doar unb cuvat gol. Gelu Tofan a ţinut să spună că interesele de partid sunt altele şi ca urmare, el se ţine de proiectele ilegale. Apostoliceanu are un interes direct, mai ales că este propus de PNL ca membru în AGA la TermoCalor, da, la societatea la care domnul Apostoliceanu a fost economist şi apoi director economic după falimentarea Termoficare 2000. Acum se vrea din nou băgat în societate, deşi nu a demonstrat nicio eficienţă cat a fost pe la TermoCalor. Ana STan a fost cea care a pus degetul pe rană, spunand clar şi răspicat că au de luat nişte bani dacă intră în Consiliile de Administraţie şi asta îi face să calce legea în picioare, mai ales că unii consilieri locali nu prea au nici loc de muncă. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ion Mînzînă: Acest Guvern înseamnă deja două lucruri bune pentru România: am scăpat de catastrofele USR și de Ilie Bolojan!

Parlamentul a acordat marți, 20 octombrie, votul de învestitură Guvernului condus de Luca Niculescu, punând capăt unei crize guvernamentale care a durat mai bine de cinci luni. Cabinetul a fost validat cu 280 de voturi „pentru” și 58 „împotrivă”, depășind confortabil pragul necesar pentru instalarea în funcție. „Acest Guvern înseamnă deja două lucruri bune pentru […]

Citește mai mult...

Incendiu la un autocamion în Argeș! Vehiculul și încărcătura au ars complet

Incendiu la un autocamion în Argeș! Vehiculul și încărcătura au ars complet Un autocamion a fost cuprins de flăcări în comuna Morărești, satul Dedulești, unde au intervenit patru echipaje de pompieri pentru stingerea incendiului. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, pentru localizarea și […]

Citește mai mult...

Pensionarii cu venituri mici vor primi bani în plus în decembrie

O măsură de sprijin financiar vizează pensionarii cu venituri lunare cumulate de cel mult 3.000 de lei. Ajutorul este prevăzut pentru anul 2026 și se acordă în două tranșe, prima fiind programată în luna mai, iar cea de-a doua în decembrie. Suma totală diferă în funcție de veniturile lunare ale beneficiarului. Pensionarii care înregistrează venituri […]

Citește mai mult...