Ambasador al Chinei la București și cetățean de onoare al Mioveniului la încheierea mandatului

Excelența sa Xu Feihong a fost unul dintre ambasadorii cu o activitate intensă și care a ajuns în județul Argeș atât de apreciat încât orașul Mioveni i-a decernat titlul de cetățean de onoare. A ocupat funcția de ambasador al Republicii Populare Chineze la București timp de trei ani și patru luni și a vizitat 22 de orașe din toate regiunile țării. Ca orice diplomat, Excelența Sa, Xu Feihong a ajuns la momentul în care i se încheie mandatul. Primarul orașului Mioveni, Ion Georgescu și-a exprimat regretul că pierde, prin încheierea mandatului ambasadorului chinez, un prieten deosebit, dar e sigur că, în calitate de cetățean de onoare al orașului pe care primarul Georgescu îl administrează, Xu Feihong va reveni la Mioveni.

Primarul Ion Georgescu a menționat că are multe amintiri frumoase care îl leagă de ambasadorul Republicii Chineze , „un diplomat desăvârșit și de o modestie rară” și că ” oricând Excelența Sa, Cetățean de Onoare al orașului, este binevenită la Mioveni, a doua sa casă și în Argeș, locul pe care l-a vizitat pentru prima dată la preluarea mandatului și unde a revenit cu plăcere de mai multe ori.”

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Filarmonica Pitești: Concert simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”

Filarmonica Pitești organizează joi, 29 octombrie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic „Brezeanu – Din generație în generație”, în care, alături de orchestra simfonică a instituției, dirijată de Zefir Brezeanu, vor evolua violoniștii Ondin Brezeanu și Andrei Brezeanu. În program: L. Brezeanu – „The Romanian Fantasy op. 35”, M. Skoryk – „Charpatian […]

Citește mai mult...

Acciza la carburanți va fi redusă până la 31 ianuarie 2027

Ministerul Finanțelor anunță că va prelungi reducerea accizei la carburanți și limitarea adaosului comercial la carburanți până la 31 ianuarie 2027. Ministerul Finanțelor și Ministerul Energiei au elaborat proiectul de hotărâre privind prelungirea situației de criză pe piața țițeiului și a produselor petroliere pentru perioada 1 noiembrie 2026 – 31 ianuarie 2027, în vederea menținerii […]

Citește mai mult...

Cum pot fi ridicate crengile și resturile vegetale din gospodăriile piteștenilor

Piteștenii care locuiesc la case pot solicita colectarea deșeurilor vegetale rezultate din toaletarea pomilor și arbuștilor, în condițiile stabilite de Salubritate 2000 SA. Anunțul a fost transmis de Primăria Municipiului Pitești, care reamintește și programul de colectare a deșeurilor biodegradabile din această săptămână. Pentru resturile vegetale de dimensiuni mari, colectarea este gratuită, în limita a […]

Citește mai mult...