Alunecare de teren pe drumul național – Pitești – Curtea de Argeș. Două case sunt în pericol

A fost reabilitat în urmă cu vreo 2 ani, dar nimeni nu s-a gândit că drumul național 73C, care leagă Piteștiul de Curtea de Argeș, ar avea nevoie și de unele consolidări pe anumite porțiuni de drum care erau instabile. Nu știm de ce nu a văzut nimeni, dar iată că la prima zăpadă mai serioasă pământul de sub șosea  a luat-o la vale și chiar la intrare în orașul Curtea de Argeș, o bandă de circulație s-a surpat. Ca urmare, circulația se desfășoară alternativ, în zonă fiind adus un semafor.

Experiența alunecărilor de teren care au determinat restricționări în trafic ne îndeamnă să credem că va trece mult timp până când acest drum se va remedia. Problema devine foarte serioasă, căci două case sunt în pericol de prăbușire din cauza acestei alunecări de teren. Unul dintre proprietari speră că va păcăli pe cineva și va scăpa de casă. Așa se face că omul a scos-o la vânzare, dar e puțin probabil să o ia cineva în condițiile în care una dintre clădiri stă cam suspendată în aer. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...