Alertă meteo: ploi torențiale, descărcări electrice și grindină

ANM a emis, luni dimineaţa, o informare meterologică de instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale şi, pe arii restrânse, grindină, aceasta fiind valabilă în zonele montane şi submontane, apoi şi în regiunile sudice şi sud-estice. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) informează că, începând de luni, de la ora 13.00, până marţi, la 3.00, va apărea instabilitatea atmosferică, în zonele montane şi submontane, apoi şi în regiunile sudice şi sud-estice. „Vor fi perioade în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată şi se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, pe arii restrânse grindină şi intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp şi izolat 30…40 l/mp”, precizează ANM. În după-amiaza zilei de luni, în regiunile sudice vremea se va menţine călduroasă, local caniculară în sudul extrem al Olteniei şi în sud-vestul Munteniei, unde vor  fi temperaturi maxime de 35-36 de grade.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

O nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase și DEEE, în luna septembrie, în Pitești!

O nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase și DEEE, în luna septembrie, în Pitești! Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, în luna septembrie, a treia campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul acesta, pentru locuitorii municipiului Pitești. Campania se derulează începând de joi, 24 septembrie, ora 14:00, până […]

Citește mai mult...

O nouă campanie de colectare a deșeurilor voluminoase și DEEE, în luna septembrie, în Pitești!

Primăria Municipiului Pitești, prin Salubritate 2000 S.A., organizează, în luna septembrie, a treia campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase și DEEE, de anul acesta, pentru locuitorii municipiului Pitești. Campania se derulează începând de joi, 24 septembrie, ora 14:00, până vineri, 25 septembrie, ora 13:00. Piteștenii, persoane fizice, pot depozita deșeurile voluminoase, precum și deșeurile […]

Citește mai mult...

Directorul Şcolii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu”, Nicolae Georgescu – „Păşim împreună într-un nou an şcolar cu emoţie, încredere şi speranţă”

Începutul noului an şcolar este ca o pagină întoarsă către o lume deschisă spre ce vrea fiecare elev să devină. Dincolo de manual, de săli de clase luminoase şi curate, elevii au nevoie de ghizi, de învăţători, care cred în potenţialul lor ascuns şi care abia aşteaptă să se dezvăluie. Directorul Şcolii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu”, […]

Citește mai mult...