Al 13-lea salariu în luna decembrie. Milioane de angajați sunt vizați

În luna decembrie, aceștia ar putea beneficia de al 13-lea salariu. Mai mult, ei l-ar putea primi chiar și pe al 14-lea, în prima lună din 2019.

 

 

 Parlamentarii PNL au propus un proiect de lege pentru sprijinirea capitalului autohton, dar și cresterea veniturilor salariale și, implicit, a calității vieții angajaților din mediul privat românesc.

Anunțul a fost făcut de către Tudor Polak, președintele organizației municipale PNL Vaslui.

Beneficiarii acestei propuneri ar urma sã fie cele aproximativ 3,7 milioane de persoane ce activeazã în mediul privat, care este motorul economiei românesti si are parte de o sustinere timidã din partea statului român, mai spune liberalulm, conform vremeanoua.ro.

„Proiectul de act normativ are ca obiectiv principal sprijinirea capitalului autohton si cresterea veniturilor salariale ale salariatilor din mediul privat românesc. Mai mult, îsi propune sã dea posibilitatea companiilor cu capital integral privat de a stimula angajatii prin acordarea celui de-al 13-lea si celui de-al 14-lea salariu. Cel de-al 13-lea si cel de-al 14-lea salariu vor putea fi acordate de societãtile care înregistreazã profit în anul fiscal în curs, iar cheltuielile ocazionate de acordarea acestor salarii sunt deductibile din impozitul pe profit datorat. Aceste cheltuieli nu trebuie sã depãseascã 20% din totalul impozitului pe profit datorat, respectiv 0,5% din cifra de afaceri. Mãsura acordãrii acestor salarii suplimentare nu poate fi aplicatã de cãtre firmele aflate în procedurã de insolventã, faliment sau reorganizare”, precizează Polak.

Cele douã salarii suplimentare ar trebui acordate de cãtre firme astfel: cel de-al 13-lea salariu se va acorda între zilele de 15 si 30 decembrie ale anului în curs, iar cel de-al 14-lea se va acorda în perioada 15-30 iunie a anului urmãtor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Tipic: Alina Gorghiu îl lăuda pe Ilie Bolojan. Acum se află în tabăra care îi contestă conducerea

Tipic: Alina Gorghiu îl lăuda pe Ilie Bolojan. Acum se află în tabăra care îi contestă conducerea Partidul Național Liberal traversează una dintre cele mai tensionate perioade din ultimii ani, după ce desemnarea lui Adrian Veștea pentru funcția de premier de către președintele Nicușor Dan, fără o consultare prealabilă a conducerii partidului, a generat un […]

Citește mai mult...

Anunț pentru piteșteni! Piața Calea București se închide între 6 și 9 iulie

Anunț pentru piteșteni! Piața Calea București se închide între 6 și 9 iulie Cei care obișnuiesc să își facă aprovizionarea din Piața Calea București trebuie să știe că aceasta va fi închisă temporar în perioada 6 iulie, ora 06:30 – 9 iulie, ora 06:30. Potrivit Primăriei Pitești, în acest interval vor avea loc lucrări de […]

Citește mai mult...

Acțiune comună pentru combaterea cerșetoriei în municipiul Pitești

În data de 01.07.2026, polițiștii locali din cadrul Serviciului Ordine Publică – Poliția Locală Pitești, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului de Asistență Comunitară – din cadrul Direcției de Asistență Sociala Pitești, au desfășurat o acțiune punctuală pentru prevenirea și combaterea fenomenului cerșetoriei pe raza municipiului. Cu ocazia verificărilor efectuate în zonele str. Griviței, Parc […]

Citește mai mult...