Află când începe Anul Nou al Viticulturii și Pomiculturii

muzeul golesti2

Secole la rând principalele ocupații ale românilor au fost pomicultura și viticultura. I-au ajutat foarte multe pădurile de pomi pe care Dimitrie Cantemir le descria ca fiind păduri întregi cu pomi fructiferi plini cu fructe. Vița de vie a fost și ea la loc de cinste încă era trecută, mărturie stand numeroasele scrieri ale filozofilor greci și romani, dar și amforele grecești pe care dacii obișnuiau să le umple cu vin.

Puțină lume mai știe însă că pe data de 2 februarie există două sărbători- una religioasă – ‟Întâmpinarea Domnului‟ și una ale cărei origini merg până în era precreștină. Este vorba despre Anul Nou Viticol și Pomicol. În vremuri străvechi și foarte rar în zilele noastre, în special în nordul județului Argeș și în unele localități din Transilvania și Moldova, pe 2 februarie toate insectele și păsările care distrugeau recoltele de fructe și struguri erau alungate cu blesteme, iar viței de vie I se aplica un tratament special, căci se considera că este o plantă a zeilor și apoi a lui Dumnezeu care își lasă roadele pe lumea aceasta dacă este tratată cum se cuvine. Așa că, pe 2 februarie, corzile de viță de vie se crestau în patru locuri, sub formă de cruce, se stropeau cu vin, se presărau cu sare, iar în crestătură se înfigeau bucăți de pâine și de slănină pentru ca vița de vie să aibă de toate din aceasta lume si să-și dea rodul.

În concluzie, pe 2 februarie, când francezii sărbătoresc ‟La chandeleur‟, în România începe Anul Nou al Viticulturii și Pomiculturii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ședință a Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale în municipiul Pitești

Ședință a Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale în municipiul Pitești Astăzi, 2 iulie 2026, la ora 15:00, va avea loc, la Primăria Municipiului Pitești, ședința Comisiei de sistematizare a circulației rutiere și pietonale. În cadrul întâlnirii vor fi analizate și discutate propuneri privind îmbunătățirea siguranței și fluidizarea traficului în municipiul Pitești. Ședința […]

Citește mai mult...

Cristian Gentea: „Toate echipele Primăriei au fost în teren”. Intervenții după furtuna puternică din Pitești

Cristian Gentea: „Toate echipele Primăriei au fost în teren”. Intervenții după furtuna puternică din Pitești Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, anunță că toate echipele Primăriei au intervenit pe parcursul nopții pentru a limita efectele furtunii care a lovit orașul sub incidența unui cod roșu de ploi torențiale și vijelii. Potrivit edilului, cantitățile foarte mari de […]

Citește mai mult...

Semnarea contractului de execuție pentru proiectul „Consolidare, reabilitare și autorizare ISU – Sala Sporturilor Trivale”

Semnarea contractului de execuție pentru proiectul „Consolidare, reabilitare și autorizare ISU – Sala Sporturilor Trivale” Primăria Municipiului Pitești a semnat astăzi, 2 iulie 2026, contractul de execuție a lucrărilor pentru obiectivul de investiții „Consolidare, reabilitare și autorizare ISU – Sala Sporturilor Trivale”, proiect finanțat prin Programul Național de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic Ridicat, […]

Citește mai mult...