Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea și Facultatea de Hidrotehnică București colaborează pentru atragerea elevilor spre domeniul gospodăririi apelor

Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea susține, prin parteneriate cu instituțiile de învățământ, formarea viitorilor specialiști în domeniul gospodăririi apelor. Colaborările cu liceele și facultățile cu profil de protecția sau ingineria mediului sau hidrotehnică urmăresc stimularea interesului elevilor și studenților pentru o carieră în domeniul gospodăririi apelor.

 

 

Una dintre instituțiile de învățământ cu care ABA Argeș – Vedea colaborează de câțiva ani este Facultatea de Hidrotehnică din cadrul Universității Tehnice de Construcții București, care pregateşte ingineri pentru concepţia, proiectarea, execuţia şi exploatarea lucrărilor hidrotehnice (în Romania sunt peste 3450 de lacuri de acumulare) precum și a specialiştilor în protecţia factorilor de mediu. Studenții acestei facultăți au fost gazduiți în stagii de practică, vizite de documentare sau au participat la evenimentele organizate de ABAAV. Astfel au luat contact  cu activităție specifice de exploatare a lacurilor de acumulare, întreținerea și urmărirea comportării lucrărilor hidrotehnice,  proiectarea și execuția amenajărilor hidrotehnice (lucrări de barare, îndiguiri, regularizări de râuri, apărări de maluri), managementul riscului la hazarduri naturale (inundații, secetă, cutremure, alunecări de pământ), evaluarea resurselor de apă de suprafață și subterană, monitorizarea calităţii factorilor de mediu, întocmirea de documentaţii pentru avize de mediu, apărarea împotriva dezastrelor naturale în general şi a inundaţiilor în special, dar și alte activități de gospodărirea apelor. În acest mod specialiștii  ABA Argeș Vedea îi ajută pe studenți să suțină pregătirea teoretică prin practică.  

Domeniul gospodăririi apei și al ingineriei hidrotehnice este unul vast, iar cei care activează în acest sector de activitate au în față numeroase provocări. În prezent problema accesului la apă este tot mai acută în lume. Pentru o populaţie în continuă creștere în multe părți ale lumii, în ciuda progresului tehnologic asigurarea apei din punct de vedere cantitativ şi calitativ constituie o problemă departe de a fi rezolvată.Schimbările climatice influențează negativ bilanțul resurselor de apă, accentuând fenomenele extreme: inundaţiile şi seceta. Astfel, pe lângă politicile de mediu durabile și cercetare este necesară și o pregătirea profesională temeinică a celor care vor să lucreze în acest domeniu”, informează ABAAV.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Servicii de chirurgie plastică și estetică la Clinica Dr. Mădălina Iordache din Pitești

O schimbare estetică reușită nu trebuie să transforme, ci să pună în valoare frumusețea fiecărei persoane. Naturalețea, armonia și atenția acordată fiecărui detaliu definesc activitatea Clinicii Dr. Mădălina Iordache din Pitești. „Chirurgia plastică este o specialitate a detaliului, a fineții, a răbdării și a frumosului. Sunt lucruri care mă caracterizează și care m-au determinat să […]

Citește mai mult...

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România!

Simona Bucura-Oprescu: PSD propune 10 priorități pentru România! A început astăzi o nouă sesiune parlamentară, iar deputatul PSD de Argeș Simona Bucura-Oprescu, chestor al Camerei Deputaților și prfeședinte OFSD la nivel național, afirmă că principalul obiectiv este adoptarea unor măsuri care să aibă un impact pozitiv direct și cât mai rapid asupra vieții de zi […]

Citește mai mult...

Adio funcții în Parlament pentru Alina Gorghiu!

Deputații și senatorii liberali urmează să voteze, în ședințele programate marți, înlocuirea mai multor colegi care fac parte din tabăra condusă de președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma. Pe agenda discuțiilor se află atât strategia liberalilor pentru noua sesiune parlamentară, cât și stabilirea conducerii unor structuri pentru care votul este organizat periodic. Potrivit informațiilor publicate […]

Citește mai mult...