Primarul comunei Dârmăneşti spune că a solicitat lista celor 12 persoane infectate şi care au determinat băgarea în carantină a comunei, iar răspunsul autorităţilor a fost halucinant. Din 12 doar trei erau pozitivi, în timp ce alţii aveau deja două teste negative, adică erau vindecaţi. Mai grav este faptul că primarul din Dârmăneşti susţine că pe listă sunt trecute persoane, unele de etnie maghiară, pe care nu le cunoaşte nimeni în comună şi nimeni nu ştie unde stau, dacă i -a luat cineva în spaţiu sau dacă i-a văzut cineva. Primarul Ciolan îl acuză pe prefectul Soare de jocuri politice pe seama crizei sanitare.
Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]
Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]
Ciocolateria și cofetăria MAYORE a inaugurat vineri, 6 noiembrie, o nouă locație pe strada „Victoriei” nr. 26, în zona pietonală din centrul Piteștiului, chiar lângă Primărie. La deschidere, primii 50 de vizitatori au primit câte un produs de patiserie din partea casei. Povestea MAYORE a început în 2011, sub numele de Ciocolateria „Iepurașul”, primul atelier […]