Sindicaliştii Federaţiei Sanitas Argeș pichetează astăzi Prefectura Argeș, la fel procedându-se în toate județele țării. Practic, Federaţia Sanitas a demarat astăzi o serie de acţiuni pentru susţinerea salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială, pe fondul apariţiei OUG nr. 226/2020, care prevede îngheţarea salariilor şi pensiilor în acest an.
Sindicaliștii solicită convocarea comisiilor de dialog social de la nivelul fiecărei prefecturi.
„Refuzul Guvernului de a respecta legea şi de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaţilor din sănătate şi asistenţă socială reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceştia îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 11 luni. În aceste condiţii, Consiliul Naţional al Federaţiei SANITAS, întrunit astăzi, 5 ianuarie 2021, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unităţile sanitare, cele de asistenţă medico-socială şi cele de asistenţă socială, a analizat situaţia creată de apariţia OUG nr. 226/2020 şi a decis organizarea în următoarea perioadă a unei serii de acţiuni pentru susţinerea următoarelor revendicări: aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; stabilirea sporului de condiţii prin raportare la salariul de bază aflat în plată; acordarea stimulentului de risc salariaţilor din asistenţa socială”, anunța Sanitas pe 5 ianuarie 2020.
Marți se întrerupe alimentarea cu energie electrică în două zone din Mioveni Distribuție Oltenia anunță lucrări programate la rețeaua electrică, marți, 25 august 2026, în intervalul 09:00–17:00. Întreruperile vor afecta: -Mioveni – PTA CAP Colibași -Mioveni – PTAb Prunilor Lucrările sunt necesare pentru creșterea siguranței și continuității în alimentarea cu energie electrică. În funcție de […]
O nouă acțiune de dezinsecție în Pitești, în seara de 24 spre 25 august 2026 Primăria Municipiului Pitești informează că, în noaptea de luni, 24 august, spre marți, 25 august, în intervalul orar 22:00 – 06:00, se vor executa servicii de dezinsecție pentru combaterea populațiilor de insecte vectoare de maladii transmisibile și generatoare de disconfort […]
Protest anunțat la sediul Ministerului Muncii: Sindicatele cer creșterea salariului minim Mai multe organizații sindicale anunță un protest marți, între orele 11:00 şi 13:00, la sediul Ministerului Muncii, transmite Digi24. Sindicaliștii acuză „sabotarea” de către marile companii a încheierii contractelor colective de muncă la nivel sectorial în mediul privat şi a contractului colectiv de muncă […]