ABBAV: Amenzi de peste un milion de lei

 Administrația Bazinală de Apă Argeș – Vedea, prin personalul de specialitate, s-a autosezisat, a răspuns sezizărilor, a realizat controale planificate și tematice. Inspectorii din cadrul serviciului Inspecția Bazinală a Apelor (sediu), SGA Argeș, SGA Giurgiu, SGA Ifov -București, SGA Teleorman, SHI Olt, au efectuat 187 de controale doar în luna iulie. Aceste s-au soldat cu acoradrea a 15 avertismente și a 28 de amenzi în valoare de 1100000 lei.

Faptele constatate și sancționate cu amenzi sau avertismente au fost:
-funcționarea fără autorizație de funcționare în condiții de siguranță sau fară respectarea prevederilor din actele de reglementare din punct de vedere al gospodăririi apelor;
-încălcare de către utilizatorii de apă a obligaţiilor legale care le revin privind gospodărirea raţională a apei, întreţinerea şi repararea instalaţiilor proprii sau a celor din sistemele de alimentare cu apă şi canalizare-epurare;
-executarea sau punerea în funcţiune de lucrări construite pe ape sau care au legatură cu apele, precum şi modificarea sau extinderea acestora, fără aviz/autorizaţie sau fără respectarea avizului ori a autorizaţiei de gospodãrire a apelor;
-folosirea de canale deschise, pentru scurgerea apelor fecaloid-menajere sau a apelor cu conținut toxic;
-depozitarea în albii sau pe malurile cursurilor de apă, ale canalelor, lacurilor, bălților, pe baraje și diguri sau în
zonele de protecție a acestora a materialelor de orice fel;
-neasigurarea întreținerii și exploatării corespunzătoare a stației de epurare, lipsa de urmărire prin analize de laborator a eficienței acesteia și de intervenție operativă în caz de neîncadrare în normele de calitate și în limitele înscrise în autorizație;
-neîndeplinirea la termenele stabilite a măsurilor dispuse anterior;
-folosirea și depozitarea de reziduuri sau de substanțe chimice, fără asigurarea condițiilor de evitare a poluării apelor de suprafață sau subterane.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a anunțat că administrația locală își propune transformarea completă a zonei centrale, printr-un proiect urbanistic realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România. Potrivit edilului, procesul de consultare publică s-a încheiat, iar […]

Citește mai mult...

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti” Casa Memorială „Dinu Lipatti” a găzduit astăzi, 22 iulie 2026, un concert vocal-instrumental dedicat muzicii clasice, creației românești și repertoriului contemporan. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean Argeș, instituție finanțată și subordonată de Consiliul Județean Argeș, și a avut ca scop punerea în valoare a Casei Memoriale […]

Citește mai mult...

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate Ploile abundente din ultimele ore au determinat intervenția echipelor de la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, care acționează pe teren pentru îndepărtarea apei acumulate pe carosabil și pentru deblocarea gurilor de scurgere. Echipele serviciului apă-canal sunt mobilizate pentru a asigura […]

Citește mai mult...