A treia ședință comună a guvernelor României – Republica Moldova

Joi, 23 martie 2017, va avea loc, la Piatra Neamț, o nouă şedință comună a guvernelor României și Republicii Moldova, conduse de premierul Sorin Grindeanu și omologul său, Pavel Filip.

Principalele obiective ale reuniunii interguvernamentale vizează continuarea și dezvoltarea cooperării bilaterale, evaluarea stadiului proiectelor comune și identificarea unor noi inițiative de colaborare.

„Relaţia dintre România şi Republica Moldova este una specială. Există  aşteptări şi interes permanent din partea cetățenilor celor două state. Vom sprijini în continuare dezvoltarea și modernizarea Republicii Moldova, precum și parcursul său european”, a declarat premierul Sorin Grindeanu.

Pe agenda reuniunii se vor afla acte normative privind stadiul proiectelor comune în derulare, cum ar fi proiectul de asistență tehnică și financiară acordat de partea română Guvernului Republicii Moldova, dar și proiectele sectoriale comune din domeniul energetic, educațional, cultural.

De asemenea, vor fi discutate oportunitățile de investiții românești în Republica Moldova, precum și posibilitățile de continuare a colaborării în domeniile IT, finanțe, justiție, afaceri interne.

Din partea Guvernului României vor mai participa Sevil Shhaideh, viceprim-ministru, ministrul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene,  Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Leş, ministrul Apărării Naţionale, Viorel Ştefan, ministrul Finanţelor Publice, Tudorel Toader, ministrul Justiţiei, Mihai Tudose, ministrul Economiei, Toma Petcu, ministrul Energiei, Alexandru-Răzvan Cuc, ministrul Transporturilor, Alexandru Petrescu, ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antrenoriat, Andreea Păstîrnac, ministru pentru Românii de Pretutindeni, Ana Birchall, ministru delegat pentru Afaceri Europene, Mihai Busuioc, secretar general al Guvernului, Dan Neculăescu, secretar de stat M.A.E., și Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Republica Moldova.

Din partea Guvernului Republicii Moldova vor mai participa Octavian Calmâc, viceprim-ministru și ministru al Economiei,        Vasile Bîtca, ministru al Dezvoltãrii Regionale și Construcțiilor, Valeriu Munteanu, ministru al Mediului, Alexandru Jîzdan, ministru al Afacerilor Interne,  Octavian Armașu, ministru al Finanțelor, Vladimir Cebotari, ministru al Justiției, Monica Babuc, ministru al Culturii, Lilian Darii, viceministru al Afacerilor Externe și Integrãrii Europene, Gheorghe Galbura, viceministru al Apărării, Mihai Gribincea, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în România.

 

În contextul sedinței comune vor avea loc întâlniri bilaterale între premierul Sorin Grindeanu și omologul său Pavel Filip, precum și între miniștrii români și omologii lor din Republica Moldova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

AGVPS contraatacă după declarațiile neavenite ale ministrei Diana Buzoianu: „Când infractorii strigă «infractorii»!”

AGVPS contraatacă după declarațiile neavenite ale ministrei Diana Buzoianu: „Când infractorii strigă «infractorii»!” Conducerea Asociația Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AGVPS) reacționează dur după ce ministra demisă a Mediului Diana Buzoianu a catalogat gestionarii fondurilor cinegetice drept „infractori”. Președintele executiv al organizației, Mugurel Drăgănescu, o acuză că a etichetat în mod nedrept drept „infractori” […]

Citește mai mult...

11 iulie, Ziua Inspecției Muncii. 27 de ani de la înființarea instituției în structura sa actuală

La 11 iulie este marcată Ziua Inspecției Muncii, prilej cu care se împlinesc 27 de ani de la înființarea instituției în structura sa actuală, reglementată prin Legea nr. 108/1999. Momentul aniversar aduce în prim-plan rolul Inspecției Muncii în asigurarea respectării legislației muncii și a cadrului legal în domeniul relațiilor de muncă, precum și în protejarea […]

Citește mai mult...

USR, ”coupția ucide!”, nu-i așa? Dan Barna, la DNA!

Ani la rând, USR a urcat pe cele mai înalte culmi ale moralității. Dacă îi ascultai, aveai impresia că restul clasei politice era format din personaje desprinse din filmele cu mafioți, iar ei coborâseră direct din manualul de etică. „Corupția ucide!” era refrenul preferat. Sentințele se dădeau pe Facebook, verdictele veneau înaintea anchetelor, iar prezumția […]

Citește mai mult...