Vineri,30 septembrie, la Mioveni s-au deschis Sărbătoarea Recoltei pe Valea Argelului și Târgul Meșterilor Populari, ediția 2016.
Atmosfera de petrecere a fost animată de spectacole de muzică populară, iar producătorii agricoli și fermierii au expus spre vânzare fructe și legume proaspete, murături, zacuscă, compoturi, dulcețuri, must, vin, miere, brânzeturi, produse tradiționale din carne, precum și produse de artizanat.
La această manifestare au fost participat și Președintele Consiliului Județean Argeș, dr. Dan Manu, senatorul Șerban Valeca, deputatul Simona Bucura Oprescu, subprefectul Emilian Dragnea, consilieri județeni, consilierii locali ai Primăriei Mioveni, reprezentanți ai instituțiilor din județ și delegația din localitatea Măgdăcești – Republica Moldova, condusă de doamna primar Liuba Cojocaru.
Argeșenii sunt invitați și în următoarele două zile din weekend să guste din bucatele specifice zonei, să cumpere produse tradiționale și să asculte muzică populară de calitate.
Organizatorii evenimentului sunt Consiliul Local, Primăria și Centrul Cultural Mioveni.
„Din cenușa unei mari încercări s-a născut #speranța unui nou început. După ce a fost mistuită de flăcări chiar în ziua de Crăciun a anului 2024, #biserica din satul Cerbu, comuna Albota, a fost reconstruită, iar astăzi, 25 octombrie, s-a săvârșit sfințirea noului lăcaș de cult, cu hramul “Sfânta Cuvioasă Parascheva”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte […]
Nicolae Georgescu, directorul Școlii Gimnaziale „Tudor Vladimirescu” din Pitești și fost deputat PSD de Argeș, atrage atenția asupra unei probleme tot mai îngrijorătoare din sistemul educațional românesc: violența din școli și diminuarea respectului față de cadrele didactice. Într-o amplă analiză publicată pe pagina sa de Facebook, acesta vorbește despre cauzele conflictelor din mediul școlar, presiunile […]
Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]