A început construcţia bugetului Primăriei Piteşti pentru 2017

Pitesti primaria

Primar, viceprimari, şefi din instituţii şi societăţi  subordinate Consiliului Local dar şi angajaţi din aparatul propriu al Primăriei Piteşti se află în plină analiză şi dezbatere a bugetului primăriei pentru anul 2017,  priorităţi, alocări de fonduri şi investiţii. Prima preocupare pe care o are muncipalitatea  ar fi buna funcţionare a instituţiilor şi unităţilor de învăţământ, cel mai mare procent din buget fiind alocat acestui sector. Pe lista de priorităţi se află însă şi o serie de investiţii despre care muncipalitatea a mai vorbit până acum şi care deocamdată nu au putut fi realizate. Şi anul viitor o serie de investişii ar putea rămâne pe dinafară dacă fondurile europene rămân la fel de blocate ca şi până însă conducerea Primăriei Piteşti speră ca anul viitor  să abordeze noi proiecte cu finanţare europeană, să reabiliteze şi să modernizeze cât mai multe străzi şi trotuare, să amenajeze noi parcări şi locuri de joacă pentru copii. 
Modernizarea pieţelor Trivale şi Găvana, reabilitarea Centrului de Copii şi Juniori de la FC Argeş, modernizarea şi extinderea stadionului „Nicolae Dobrin” şi construcţia unei săli polivalente, precum şi amenajarea unui parc sunt subiecte reîncălzite de Primăria Piteşti căci ele au fost aduse şi readuse în faţa opiniei publice dar încă nerealizate până acum. Cât priveşte Parcul Industrial este puşţin probabil că va putea fi realizat anul viitor, terenul fiind disputat de două primării în acelaşi timp.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu

Focul lui Sumedru, tradiția care adună comunitatea din Bradu Primarul comunei Bradu, Dan Stroe, îi invită pe toți locuitorii să participe  duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 17:00 la tradiționalul eveniment „Focul lui Sumedru”, care va avea loc la Baza Sportivă Bradu. Evenimentul, devenit o frumoasă tradiție locală, reunește an de an întreaga comunitate […]

Citește mai mult...

BRADU ARE FETE DE AUR! Trei medalii de aur pentru Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, la competițiile din cadrul Campionatului European de Gimnastică Estetică din Bulgaria

Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]

Citește mai mult...

TSD Poiana Lacului, gest de solidaritate pentru o familie afectată de incendiu

Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]

Citește mai mult...