Angajaţii S.C S.Ed. C Mioveni au început campania de toaletare a copacilor din oraş.
Primii curățați au fost arborii de pe Bulevardul Dacia care erau putrezi sau care aveau o coroană mult prea mare din care s-ar fi putut desprinde crengi la o furtună puternică.
Reamintim că perioada optimă pentru tăierile de întreţinere arbori şi arbuşti este perioada de repaus vegetativ, cuprinsă între 01 noiembrie – 31 martie. În perioada de vegetaţie, astfel de lucrări se aplică numai ramurilor uscate care pot fi uşor identificate.
De asemenea, conform conducerii SC S.Ed.C Mioveni, pe teritoriul oraşului vor fi plantaţi mai mulţi arbori.
Sportivii Gymnastic Star, C.S. Real Bradu, au obținut trei medalii de aur și un loc V la competițiile internaționale de gimnastică estetică de grup de la Samokov, Bulgaria, organizate în cadrul evenimentului care include Campionatul European 2026. Echipele categoriilor 4 la 6 ani, 8 la 10 ani mixt și 10 la 12 ani mixt au […]
Astăzi tinerii social-democrați din Poiana Lacului au participat la „Târgul Toamnei”, organizat de Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria comunei, condusă de primarul Valerică Spirea. Alături de Ioana Făcăleață, fost prefect al județului Argeș, prim-vicepreședintă OFSD Argeș și secretar general adjunct al Organizației Femeilor Social Democrate la nivel național, membrii TSD […]
Școala Gimnazială Nr. 1 Poiana Lacului, în parteneriat cu Primăria Poiana Lacului, a organizat „Târgul Toamnei”, eveniment care a reunit elevi, profesori, părinți și invitați. Manifestarea a avut ca scop promovarea tradițiilor de toamnă, stimularea creativității și dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul copiilor. Prezent la eveniment, primarul comunei Poiana Lacului, Valerică Spirea, și-a exprimat bucuria […]