A fost semnat contractul pentru reabilitarea Palatului Administrativ

Astăzi a fost semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru obiectivul “Creşterea eficienţei energetice a Palatului Administrativ situat în Piteşti, Piaţa Vasile Milea nr. 1, judeţul Argeş” de către conducerea Consiliului Județean Argeș, reprezentată de președintele Ion Mînzînă și vicepreședintele Marius Nicolaescu, în prezența echipei de implementare a proiectului, și de către reprezentantul asocierii de firme, Andrei Traian Roșulescu.

Licitația a fost câștigată de asocierea firmelor: S.C. RO CONSTRUCT CENTER S.R.L. și S.C. STEAND TURISM CENTER S.R.L., asociere reprezentată prin lider de asociere S.C. RO CONSTRUCT CENTER S.R.L. 
Valoarea totală a proiectului este de 27.351.508,59 lei (cu TVA inclus), din care:  
– proiectare și asistență tehnică 595.894,88 lei (cu TVA inclus),; 
– execuție lucrări 26.755.613,71 lei (cu TVA inclus). 
Clădirea are o suprafață de 10.510 mp, cu o lungime totală de 80,68 m şi o lăţime de 16,38 m. Aici își desfășoară activitatea Consiliul Județean Argeș, Prefectura Argeș, dar și alte instituții publice, precum Direcția Județeană de Statistică Argeș. 
Clădirea nu a fost reabilitată niciodată de când a fost construită, respectiv anii 1969-1970 .
Printre lucrările ce urmează a fi executate sunt cuprinse:  
– izolarea termică a pereţilor de faţadă la partea de interior;  
– aplicarea unei tencuieli la exteriorul faţadei, cu rol termoizolant; 
– izolarea termică a planşeului peste subsol, a soclului clădirii, a balcoanelor şi consolelor, a planşeelor teraselor; 
– montarea unei tâmplării din lemn stratificat cu geam tripan; 
– hidroizolarea suplimentară în zona suporţilor pentru echipamentele de climatizare şi ventilare, precum şi în zona de amplasare a panourilor termice solare şi a celor fotovoltaice; 
– reabilitarea instalaţiei de încălzire; 
– înlocuirea distribuţiei de apă caldă menajeră şi realizarea unei conducte de recirculare a apei calde menajere; 
– reabilitarea instalaţiei de iluminat interior şi înlocuirea corpurilor flourescente cu iluminat cu lampi de tip LED;  
– amplasarea de panouri solare cu tuburi vidate pentru producerea din surse regenerabile a apei calde menajere; 
– realizarea unui sistem de producere a energiei electrice din surse regenerabile utilizând panouri fotovoltaice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Ansamblul „Doina Argeșului” va reprezenta județul Argeș la Festivalul PRISPA 2026

Ansamblul Județean de Dansuri Populare „Doina Argeșului” va participa, în perioada 4–6 septembrie 2026, la Festivalul PRISPA, organizat la Brașov. Pe scena festivalului vor urca 12 perechi de dansatori profesioniști, coordonate de maestrul coregraf Sorin Cioc. Aceștia vor prezenta publicului dansuri populare argeșene, remarcate prin autenticitate, virtuozitate și frumusețea portului tradițional. Participarea ansamblului are loc […]

Citește mai mult...

Comuna Recea a finalizat proiectul privind colectarea și valorificarea gunoiului de grajd

Comuna Recea anunță finalizarea proiectului „REALIZARE SISTEM INTEGRAT DE COLECTARE ȘI VALORIFICARE A GUNOIULUI DE GRAJD ÎN COMUNA RECEA, JUDEȚUL ARGEȘ”, cod proiect C3I2A0123000035. Investiția a fost implementată de Comuna Recea, în baza Contractului de finanțare nr. C3I2A0123000035, prin Planul Național de Redresare și Reziliență al României, Componenta C3 – Managementul deșeurilor, Investiția I2 – […]

Citește mai mult...

Susținut și de Consiliul Județean Argeș, pilotul piteștean Andrei Dună continuă să facă pași importanți în motorsportul european!

Andrei a terminat pe locul 11 cursa de pe legendarul traseu de la Spa-Francorchamps, în cadrul Ligier European Series, o competiție de anduranță inspirată de celebra cursă de 24 de ore de la Le Mans. „A fost o cursă dură. Am primit două sancțiuni și, deși ne gândeam că un loc pe podium era posibil, […]

Citește mai mult...