A fost prelungit termenul pentru declarația unică

Executivul a adoptat o ordonanţă de urgenţă prin care se prelungeşte termenul limită pentru depunerea declaraţiei unice până pe 31 iulie 2018

Măsura a fost luată în condiţiile în care au fost înregistrate probleme la funcţionarea site-ului ANAF şi a Spaţiului Privat Virtual (SPV), însă şi din cauza cozilor mari create la ghişeele Fiscului.

Declara’ia privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice care realizează venituri extra-salariale (formularul 212) trebuia depusă iniţial până luni, 16 iulie 2018, de către persoanele fizice care au obligaţia:

·         declarării veniturilor realizate din România sau/şi din străinătate în anul 2017;

·         declarării impozitului pe venitul estimat/norma de venit a se realiza din România în anul 2018;

·         declarării venitului estimat pentru încadrarea ca plătitor de contribuţii sociale şi, după caz, a declarării contribuţiilor sociale datorate în anul fiscal 2018.

De reţinut că formularul unic se poate depune fie online, în format electronic, la organul fiscal competent, fie în format hârtie, la registratura administrațiilor fiscale ale ANAF sau prin poștă, prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului

Pietonala din centrul Piteștiului va fi reproiectată. Cristian Gentea pregătește unul dintre cele mai importante proiecte urbane ale orașului Primarul municipiului Pitești, Cristian Gentea, a anunțat că administrația locală își propune transformarea completă a zonei centrale, printr-un proiect urbanistic realizat împreună cu Ordinul Arhitecților din România. Potrivit edilului, procesul de consultare publică s-a încheiat, iar […]

Citește mai mult...

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti”

Concert vocal-instrumental la Casa Memorială „Dinu Lipatti” Casa Memorială „Dinu Lipatti” a găzduit astăzi, 22 iulie 2026, un concert vocal-instrumental dedicat muzicii clasice, creației românești și repertoriului contemporan. Evenimentul a fost organizat de Muzeul Județean Argeș, instituție finanțată și subordonată de Consiliul Județean Argeș, și a avut ca scop punerea în valoare a Casei Memoriale […]

Citește mai mult...

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate

Intervenții ale echipelor S.Ed.C. Mioveni după ploile abundente. Gurile de scurgere sunt verificate și curățate Ploile abundente din ultimele ore au determinat intervenția echipelor de la Servicii Edilitare pentru Comunitate Mioveni, care acționează pe teren pentru îndepărtarea apei acumulate pe carosabil și pentru deblocarea gurilor de scurgere. Echipele serviciului apă-canal sunt mobilizate pentru a asigura […]

Citește mai mult...