A fost nevoie să moară oameni pentru ca disciplina în construcții să fie monitorizată mai atent

 Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) a decis intensificarea, la nivel naţional, a acţiunilor de verificare a disciplinei în construcţii, cu precădere în cazul clădirilor de interes public . În această categorie intră spitalele , şcolile , grădiniţele precum și alte instituții de interes public. Aceste verificări trebuiau efectuate în mod obișnuit dar, așa cum se întâmplă în nenumprate cazuri și poate ar fi bine să reamintim cazul Colectiv, autoritățile iau măsuri doar dacă se moare din cauza ineficienței lor.

Astfel, ISC va verifica în permanenţă calitatea construcţiilor, a conformităţii materialelor folosite pentru realizarea acestora şi a respectării disciplinei în construcţii la nivelul întregii ţări. Scopul controalelor efectuate de ISC nu este neapărat cel de a sancţiona, ci, în primul rând, de a remedia deficienţele constatate, astfel încât să se evite evenimentele nedorite, iar siguranţa cetăţenilor să nu fie pusă în pericol.

În acest sens, Inspectoratul de Stat în Construcţii colaborează cu autorităţile administraţiilor publice locale, al căror rol este de a elabora politicile la nivel local privind dezvoltarea urbanistică a unităţilor administrativ-teritoriale administrate şi de a supraveghea respectarea disciplinei în construcţii de către toţi factorii (investitori, diriginţi de şantier, proiectanţi, verificatori de proiecte, executanţi, responsabili tehnici cu execuţia, experţi tehnici, laboratoare de analize şi încercări în construcţii, producători de materiale şi produse pentru construcţii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Piteșteanul Costin-Alexandru Deonise, singurul român selectat ambasador PyTorch la nivel mondial

Performanță internațională pentru un tânăr din Pitești! Costin-Alexandru Deonise a fost selectat în programul PyTorch Foundation Ambassador pentru perioada 2026–2028, fiind singurul reprezentant al României dintre cei 24 de ambasadori aleși la nivel mondial și unul dintre cei trei specialiști care reprezintă Europa. Anunțul oficial a fost făcut pe 22 octombrie 2026 de PyTorch Foundation, […]

Citește mai mult...

Spectacolul „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți” de la Mioveni, reprogramat pentru 20 noiembrie

Centrul Cultural Mioveni anunță reprogramarea spectacolului de excepție „George Mihăiță. Reconstituirea unei vieți”, programat inițial pentru sâmbătă, 24 octombrie 2026. Reprezentanții instituției informează publicul că evenimentul, care face parte din proiectul „Luna de Teatru”, a fost amânat și se va desfășura vineri, 20 noiembrie 2026, de la ora 19:00, în Sala de spectacole a Centrului […]

Citește mai mult...

Noul stadion „Nicolae Dobrin” se ridică în ritm alert! Imagini spectaculoase publicate de primarul Cristian Gentea de pe șantier

Noul stadion „Nicolae Dobrin” prinde contur într-un ritm alert, șantierul înregistrând progrese vizibile de la o zi la alta. Primarul Cristian Gentea a publicat cele mai recente imagini transmise de constructor, arătându-se extrem de optimist și încrezător în evoluția rapidă a lucrărilor la una dintre cele mai moderne arene din țară: ’’Împărtășesc cu dumneavoastră ultimele […]

Citește mai mult...