A fost nevoie de un scandal public pentru ca ecograful de la Ginecologie să fie pus în funcțiune

Zeci de acuzații au fost aduse medicilor de la secția Ginecologie a Spitalului Județean Argeș, de femeile însărcinate care acuzau medicii că nu le fac ecografii de monitorizare a sarcinii în spital, deși au acest drept,ci le trimit către cabinetele medicale private, multe apartinând chiar medicilor de SJU Pitești.

Cazul a explodat în presa centrală săptămâna trecută și acum, brusc în cabinetul de Obstretică- Ginecologie din Ambulatoriul SJU Pitești se fac ecografii gratuite.

A fost necesar ca femeile însărcinate să fie supuse unui stres în plus pentru ca ecograful pentru care nici măcar nu s-a plătit un leu, fiind donat de o firmă în perioada stării de urgență să fie pus în funcțiune, de parca oamenii care plătesc asigurări de sănătate ar fi milogii medicilor.

Acum, SJU Pitești a anunțat că ecograful a fost pus în funcțiune și se pot face ecografii pe baza contractului cu Casa de Asigurări de Sănătate. În comunicatul SJU Pitești se spune că ar fi ecografii gratuite, dar le reamintim celor care conduc spitalul că oamenii nu beneficiază de nimic gratuit, toate examinările medicale fiind decontate de Casa de Asigurări din banii proveniți din asigurările de sănătate, de multe ori bani luați cu japca pentru care omul nu primește servicii la schimb.

Oricum, înainte de a ajunge la ecograf, trebuie să vă programați la numărul de telefon 0248/286.099, interior 247. Nerespectarea datei și orei stabilite va impune reprogramarea acesteia pentru a nu perturba celelalte consultații. În ziua programării, pacienta se va prezenta cu bilet de trimitere de la medicul de familie, cartea de identitate și cardul de sănătate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Felicitare – PSD Piteşti

Dorim să transmitem tuturor piteştenilor care astăzi îşi sărbătoresc ziua onomastică urările noastre de sănătate şi mult spor în tot ceea ce îşi propun să ducă la îndeplinire. Fie ca Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil să îi ocrotească pe toţi cei cărora le sunt patroni spirituali! La mulţi ani! Conducerea PSD Piteşti

Citește mai mult...

Doliu la Hanul Românesc după trecerea în neființă a lui Luca Ștefan-Laurențiu

  Colectivul restaurantului Hanul Românesc anunță cu profundă tristețe trecerea în neființă a colegului Luca Ștefan-Laurențiu. Cei care l-au cunoscut și au lucrat alături de el îi vor păstra cu drag amintirea. Cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu o pot face la capela Bisericii „Sfântul Nicolae” din Mărăcineni, unde este depus trupul […]

Citește mai mult...

Donație de aproximativ 60.000 de lei pentru patru spitale din Argeș

Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului a donat produse de curățenie și materiale de igienă spitalelor din Pitești, Mioveni, Leordeni și Călinești. Valoarea totală a produselor oferite celor patru unități medicale este de aproximativ 60.000 de lei, potrivit Centrului Eparhial. Produsele vor fi folosite pentru curățarea și igienizarea spațiilor în care sunt îngrijiți pacienții. Acțiunea a fost […]

Citește mai mult...